REPLICA ONLINE CONSTANTA

34.9° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
34.9° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Alarmă socială în Rusia după înmulţirea crimelor comise de deţinuţi graţiaţi de Putin pentru a lupta în Ucraina

Alarmă socială în Rusia după înmulţirea crimelor comise de deţinuţi graţiaţi de Putin pentru a lupta în Ucraina

A.F. 22 iunie 2024 | 00:00 147

Înmulţirea crimelor comise de deţinuţi graţiaţi de către preşedintele Vladimir Putin pentru a lupta în Ucraina provoacă nelinişte în societatea rusă, relatează joi EFE.

Alarma sociala in Rusia dupa inmultirea crimelor comise de detinuti gratiati de Putin pentru a lupta in Ucraina

"Asasinarea unei fetiţe de 12 ani în regiunea Kemerovo a scos la iveală o ameninţare teribilă. Un bărbat judecat de mai multe ori, condamnat pentru crimă, eliberat din închisoare pentru a participa la război şi revenit la viaţa civilă a comis o nouă crimă brutală", a denunţat deputata rusă Nina Ostanina pe Telegram.

Crima, care a şocat societatea rusă, a ieşit la iveală miercuri, când trupul neînsufleţit al minorei a fost găsit cu semne de moarte violentă.

Autorităţile au atribuit-o unui fost combatant de război care fusese recrutat în închisoare, unde ispăşea o pedeapsă de 13 ani şi jumătate pentru uciderea unei femei, după ce fusese judecat de cel puţin şase ori pentru diverse infracţiuni.

Nina Ostanina, şefa Comisiei pentru familie şi protecţia copilului din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), a avertizat că "vor mai fi crime precum aceasta".

"La întoarcerea de pe front, aceste persoane au dovedit că nu sunt pregătite pentru reintegrarea socială şi reprezintă o ameninţare pentru societate", a spus ea, făcând apel la autorităţi să-şi "asume responsabilitatea de a proteja cetăţenii de infractori precum cel în cauză" printr-o "monitorizare constantă" şi prin sprijinirea reintegrării lor pe piaţa muncii.

Comisia sa a accelerat pregătirile pentru un proiect de lege care să reglementeze această problemă, a indicat şefa comisiei parlamentare amintite. "Trebuie să acţionăm fără întârziere. Nu putem permite ca astfel de coşmaruri să se repete. Copiii noştri merită o viaţă în siguranţă şi protecţie în faţa unor infractori nemiloşi", a mai spus ea.

După declanşarea invaziei ruse în Ucraina şi recrutarea de deţinuţi pentru front, o practică promovată pe scară largă de compania rusă de mercenari Wagner, Rusia a fost afectată de un val de crime şi delicte comise de astfel de persoane întoarse de pe câmpul de luptă.

Publicaţia online rusă Gazeta.ru relatase mai devreme joi despre cazul unei tinere femei însărcinate care şi-a pierdut copilul în urma unei bătăi aplicate de un membru Wagner care fusese, de asemenea, recrutat din spatele gratiilor.

Medicii au constatat că femeia suferise leziuni la cap, fracturi de coaste şi ale falangelor mâinilor, precum şi multiple echimoze, dar, deşi vinovatul a fost arestat, el a reuşit să evite să fie judecat întorcându-se pe front.

În aprilie a.c., un alt combatant Wagner a ucis o femeie în regiunea Leningrad şi a dezmembrat-o; în martie, un alt fost deţinut şi membru Wagner a înjunghiat-o de cel puţin 15 ori pe femeia cu care trăia şi apoi i-a tăiat o ureche, acestea fiind doar două exemple dintr-o listă mai lungă de astfel de crime.

În ultimii doi ani, potrivit media independente online Viorstka, peste 100 de persoane au fost ucise de veterani ai războiului în Ucraina care au fost recrutaţi din închisorile din Rusia.

Victimele sunt, de obicei, membri de familie sau vecini, crimele fiind comise din motive domestice şi având adeseori legătură cu consumul de alcool, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510