REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.9° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
20.9° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

ALDE, conferință despre învăţământul dual: În ce condiţii oraşul nostru ar putea avea un centru regional

ALDE, conferință despre învăţământul dual: În ce condiţii oraşul nostru ar putea avea un centru regional

Replica API 19 februarie 2019 | 13:01 476

ALDE Constanţa a găzduit luni, 18 februarie 2019, o conferinţă de presă pe tema învăţământului dual, o formă de învăţământ promovată încă din anul 2012 şi pentru care în acest an a fost înfiinţată şi o autoritate naţională condusă de preşedintele Stelian Fedorca, care în acelaşi timp este şi secretar adjunct al ALDE. Mai precis, Stelian Fedorca este preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România, o enitate care funcţionează din ianuarie 2019.

“Din punct de vedere legislativ, în decembrie, a apărut legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă numărul 59. Funcţionăm administrativ din ianuarie 2019, urmând ca, în câteva luni, să vină şi bugetul şi să intrăm în atribuţiile specifice acestei autorităţi. Această autoritate pentru învăţământ dual este liantul dintre oferta de şcolarizare din partea şcolilor, calificările pe care le au, respectiv agenţii economici, care au nevoie de forţă de muncă calificată”, a precizat Selian Fedorca. Sistemul dual este un sistem nou, acesta a fost introdus în anul 2012 printr-un proiect pe care l-a iniţiat Stelian Fedorca, când era secretar de stat la Ministerul Educaţiei. “A funcţionat foarte bine, a început să se extindă, a apărut şi legislaţie pe învăţământ dual şi timpul a demonstrat că este necesară o entitate care se află în subordinea unui ministru, care să coordoneze acest învăţământ profesional, unde rata de angajare depăşeşte 90%, iar rata de absorbţie depăşeşte 80%. Sunt probleme care apar, meserii noi, nu avem încă informaţii ce se întâmplă cu absolvenţii, câţi rămân, câţi pleacă, ori acestea sunt unele dintre atribuţiile acestei autorităţi, pentru că datele statistice sunt foarte importante atunci când vrei să elaborezi o strategie de dezvoltare”, a precizat Stelian Fedorca. Acesta a menţionat că s-a înfiinţat şi o şcoală profesională metropolitană în Bucureşti, care are cam aceelaşi atribuţii. Însă, singura şcoală profesională cu personalitate juridică din România este cea de la Braşov, înfiinţată în anul 2013. “Altele nu s-au mai înfiinţat cu toate că legislaţia permite”, a subliniat Fedorca.

Agentul economic va suporta cheltuielile elevilor

Autoritatea Naţională pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România va oferi sprijin şi consiliere agenţilor economici şi autorităţilor locale, iar cheltuielile elevilor le vor suporta agenţii economici. “Aceasta va fi o altă activitate a autorităţii şi aceea de a sprijini agenţii şi autorităţiile locale pentru a înfiinţa şcoli profesionale de sine stătătoare, pe diverse domenii specifice zonei geografice, respectiv agenţilor economici. Mai mult decât atât, oferim consiliere şi sprijin companiilor pentru a putea să investească în învăţământul dual în ideea că agentul este cel care suportă cheltuielile elevilor. Durează 3 ani, este învăţământ de stat, după care elevul are loc de muncă sigur şi rămâne la latitudinea elevului dacă rămâne sau nu rămâne la cel care l-a pregătit. Realitatea demonstrează că în proproţie foarte mare rămâne”, a explicat Stelian Fedorca.

Sunt din ce în ce mai mulţi agenţi economici care îşi doresc să facă acest lucru, însă ei sunt dispersaţi în toată ţara, susţine Stelian Fedorca. Un exemplu pentru învăţământul dual vine din Braşov. “Rolul nostru este să-i adunăm, există o legislaţie în ceea ce priveşte colectivele de elevi, sunt nişte reguli care trebuiesc respectate, un număr minim de elevi, cadre didactice pregătite, profesori de specialitate. Şcoala de la Braşov este un exemplu, are peste 900 de elevi, a început cu 12 firme şi a ajuns la peste 27, firme germane, firme româneşti. Faptul că s-au adunat agenţi economici, fiecare a investit, aceasta înseamnă că lucrurile merg într-o direcţie bună”, a menţionat Stelian Fedorca.

UMC a găzduit luni a doua conferinţă din ţară pe învăţământul dual

Motivul vizitei la Constanţa a lui Stelian Fedorca a fost participarea la cea de-a doua conferinţă din ţară pe tema învăţământului dual. Prima conferinţa a fost susţinută la Unviersitatea din Bucureşti, iar cea de-a doua a fost organizată, luni, 18 februarie 2019, la Universitatea Maritimă din Constanţa. În cadrul conferinţei s-au prezentat şi date privind rolul Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România.

Vor fi 8 centre regionale

Această autoritate va avea la nivelul întregii ţări opt birouri regionale. Acestea se vor înfiinţa pe măsura solicitării agenţilor economici şi a disponibilităţii acestora de a investi, pentru a le oferi sprijin elevilor. “Se vor înfiinţa aceste birouri regionale. Acestea nu sunt predefinite într-un loc anume, depinde de mediul economic”, a explicat Stelian Fedorca.

Daniela Dragomir, coordonatoarea Departamentului de Învăţământ, Cultură, Tineret şi Sport din cadrul ALDE Constanţa a precizat luni, 18 februarie 2019, că acest departament are ca obiectiv şi mediatizarea învăţământului dual la nivelul judeţului Constanţa. “Este oarecum un lucru pe care eu mi l-am asumat cu mare drag, pentru că dumneavoastră ştiţi că eu am o experienţă şi pe parte de autorizare furnizori de formare profesională a adulţilor. Oarecum ştiu cum funcţionează agenţii economici şi am oarece contacte cu agenţii economici”, a afirmat Daniela Dragomir.

La Mioveni ar putea fi unul dintre cele 8 birouri regionale

Invitat la conferinţa ALDE a fost şi Gabriel Bratu, consilier al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România şi coordonator al comisiei de învăţământ a ALDE. Precizăm că Gabriel Bratu este cadru didactic la Universitatea din Piteşti de 20 de ani şi a fost inspector şcolar general timp de 7 ani la Argeş. „Ştim proiectul domnului Fedorca de foarte mulţi ani. Avem înfiinţat încă de anul trecut un centru de execelenţă, i-am spus noi, pilot, la Mioveni, cu Dacia, cu Renault, susţinut de administraţia locală de la Mioveni, la fel bugetat de anul acesta. Aceasta înseamnă că o să putem să avem o activitate mult mai pragmatică. Probabil că aici va fi unul dintre cele 8 birouri regionale adresate într-o mai mare sau mai mică măsură regiunilor de dezvoltare, raportat la cerinţele agenţilor economici, la specificul geogragic, la specificul firmelor care îşi desfăşoară activitatea”, a declarat Gabriel Bratu.

Camelia MATEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166