ALERTĂ în România! Primii SUSPECȚI de Covid-19 cu varianta OMICRON
ALERTĂ în România! Primii SUSPECȚI de Covid-19 cu varianta OMICRON
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn jucător de la CSM Știința Baia Mare, repatriat marți din Africa de Sud, a fost confirrmat cu Covid-19. O probă va fi trimisă pentru secvențiere la Institutul Cantacuzino, totul pentru a vedea dacă este varianta Omicron.
Un jucător din cadrul echipei de rugby Știința Baia Mare a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Proba RT-PCR recoltată marți seara la Aeroportul Internațional Maramureș are rezultat pozitiv, arată Mediafax, citat de stiripesurse.ro.
Jucătorul este internat în spital. El nu are probleme de sănătate, dar este ținut sub observație și beneficiază de tratament medical. „Având în vedere istoricul de călătorie în Africa de Sud, se va recolta o nouă probă care va fi trimisă pentru secvențiere la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino București”, a anunțat CJSU Maramureș.
GCS: Încă două persoane, suspecte de COVID-19 cu varianta Omicron
„Referitor la persoanele repatriate din Africa de Sud, precizăm faptul ca în urma testelor efectuate, 3 persoane (2 la aeroportul din București și 1 la Baia Mare) au fost depistate ca fiind pozitive cu virusul SARS-CoV-2. Precizam ca testele au fost efectuate la cele doua aeroporturi( București și Baia Mare) la momentul aterizării,persoanele au fost introduse în locațiile de carantină, iar rezultatele au venit astăzi, 1 decembrie 2021. Niciuna dintre cele 3 persoane nu are simptome, dar toți trei pacienții sunt sub observație medicală. Probele au fost trimise la laboratoare de specialitate pentru secvențiere și va vom comunica rezultatele, în privința tulpinilor rezultate.”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News