REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Mie., 31 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6807
22.4° Constanța Miercuri, 31 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6807
 

Alexandru Rafila, avertisment crunt privind o posibilă criză a medicamentelor

Alexandru Rafila, avertisment crunt privind o posibilă criză a medicamentelor

Ana Maria LIPAN 16 octombrie 2023 | 00:00 808

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila susţine că există o competiţie între ţări şi pe piaţa de medicamente, prin urmare România a trebuit să crească preţurile pentru a evita o criză. ”Nu putem să le avem pe amândouă: să se găsească medicamente fără niciun fel de problemă şi să avem preţurile cele mai mici. Trebuie să găsim un echilibru”, a spus ministrul.

Alexandru Rafila, avertisment crunt privind o posibila criza a medicamentelor

”La începutul anului, au fost foarte multe medicamente care nu se găseau pe piaţă, mai ales medicamente ieftine, medicamente generice. Nu se găseau în primul rând pentru că producătorii erau în China şi India şi au fost sincope în aprovizionare, nu doar în România, ci în toate ţările din UE. Noi ne-am întâlnit şi cu producătorii, şi cu distribuitorii, şi cu cei de la Colegiul farmaciştilor şi am găsit soluţii. În România poate că a fost una dintre cele mai mici crize legate de medicamentele uzuale. Existau şi soluţii de înlocuire. Spre exemplu, era criză de Nurofen, dar se găsea Ibuprofen, care e acelaşi lucru. A fost o problemă legată de preţul acestor medicamente ieftine pentru că de foarte mulţi ani în România este această regulă a preţului cel mai mic din UE, însă costurile producătorilor au crescut: cu energia, cu materia primă. S-a făcut o indexare a preţurilor, care a fost civilizată şi nu a avut un mare impact pentru cetăţean. Au crescut cu 14% preţurile medicamentelor care costau până în 25 de lei. Adică un medicament care costa 5 lei, costă acum 6 lei. Rezonabil. Şi cu 7% medicamentele care costau între 26 de lei şi 50 de lei. Un medicament care costa 30 de lei a devenit 32 de lei, ca să discutăm concret. Deci nu erau nişte creşteri mari, dar care erau totuşi acoperitoare astfel încât medicamentele să nu dispară”, a spus  Rafila într-o emisiune TV. 

În context, ministrul Sănătăţii a subliniat că e imposibil ca România să aibă şi cele mai ieftine medicamente din UE, şi în cantităţi foarte mari.  

”Noi avem acest paradox: medicamentele să fie cele mai ieftine, dar să se găsească din abundenţă. Există şi aici o piaţă, o competiţie între ţări. Evident că ţările care oferă un preţ puţin mai mare vor avea şi prezenţa medicamentelor pe piaţă. Nu putem să le avem pe amândouă: să se găsească medicamente fără niciun fel de problemă şi să avem preţurile cele mai mici. Trebuie să găsim un echilibru”, a explicat ministrul Sănătăţii, potrivit realitatea.net. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Samapiscacindumapatinesugindumipuladidiulamuiemati
1
0
mariti pensiile ...specia listilor politici, indemnizatiile, sporurile ,premierele si vom avea ieftinirea vietii ...lor! in rest nu conteaza!
0
0
SAMACACIMSTRAKINATADEJEGOSCUHEMOROIZIDELASEXULANALPECAREILFACIZILNIC
2
0
Dupa ce s au umplut orasele de farmacii vii acum si spui ca nu vor fi medicamente decat daca scumpesti pretul? Ha ha ha! Uite ca ma duc in Bulgaria mananc un peste proaspat si mai ieftin decat la noi si mi iau si medicamente si tigari mai ieftin decat la noi. Stau si ma intreb bulgarii de unde achizitioneaza marfa? Ei cum pot avea preturi mai mici? Producatorii sunt aceiasi. Doar cei care cumpara sunt diferiti. Unii fura putin. Altii vor sa se imbogateasca repede. Eu vreau sa cumpar la pret corect. Nu ma las speculat. Sictir!
1
0
au gasit solutia psd si pnl cum sa extraga bani de la contribuabili !!! scoti banu sau crapi, simplu ! votati cu reteta in mana.
2
0
cata marlanie in acest securist porc. Nu numai ca e marlan dar este inzestrat cu un tupeu maxim de borfas ordinar. Si pe deasupra e si hot patentat. Multa mwie cu kkt !!!
5
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513