REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.7° Constanța Lun., 22 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6798
28.7° Constanța Luni, 22 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6798
 

Allianz Trade estimează că valurile de căldură ar putea amputa PIB-ul mondial cu 0,6 puncte procentuale în 2023

Allianz Trade estimează că valurile de căldură ar putea amputa PIB-ul mondial cu 0,6 puncte procentuale în 2023

Ana Maria LIPAN 10 august 2023 | 00:00 141

Recentele valuri de căldură ar putea amputa Produsul Intern Brut mondial cu aproape 0,6 puncte procentuale în 2023, arată o estimare realizată de compania germană Allianz Trade, lider mondial în asigurarea creditelor comerciale, potrivit căreia avansul economiei chineze ar putea fi cu 1,3 puncte mai mic din cauza caniculei, informează AFP, sursa citată de agerpres.ro. 

Allianz Trade estimeaza ca valurile de caldura ar putea amputa PIB-ul mondial cu 0,6 puncte procentuale in 2023

Marţi, serviciul european Copernicus a confirmat că iulie 2023 a fost cea mai călduroasă lună întregistrată vreodată pe Terra. Luna trecută, marcată de canicule şi incendii pe toată suprafaţa globului, a fost cu 0,33 de grade Celsius mai caldă decât luna care deţinea până în prezent recordul (iulie 2019, cu o temperatură medie de 16,63 de grade Celsius).

"În ultimele luni, SUA, Europa, China şi alte ţări din Asia s-au confruntat cu creşteri record de temperaturi...Schimbările climatice vor creşte frecvenţa şi intensitatea căldurilor extreme, antrenând o "nouă normalitate" compusă din valuri de căldură, secete şi incendii. Astfel de evenimente nu au impact doar asupra persoanelor şi faunei dar şi asupra economiilor", subliniază Allianz Trade într-un studiu apărut săptămâna aceasta.

În acelaşi timp, "salariaţii afectaţi de căldură îşi reduc orele muncă, cunosc o încetinire a sarcinilor lor şi fac greşeli. Reducerea productivităţii muncii ca rezultat al temperaturilor extreme este un fenomen cunoscut", adaugă compania de asigurări de credite.

Regrupând mai multe date şi studii disponibile, Allianz Trade estimează că aceste valuri de căldură ar putea amputa PIB-ul mondial cu 0,6 puncte în 2023, "ceea ce este important şi pune în lumină importanţa riscurilor climatice".

Conform calculelor Allianz Trade, PIB-ul Chinei ar putea fi amputat cu 1,3 puncte, cel al Spaniei cu un punct procentual, cel al Greciei cu 0,9 puncte, al Italiei cu 0,5 puncte, al SUA cu 0,3 puncte şi cel al Franţei cu 0,1 puncte.

"O zi de căldură extremă, cu temperaturi care depăşesc 32 de grade, este echivalentă cu o jumătate de zi de grevă", adaugă Allianz Trade.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699