REPLICA ONLINE CONSTANTA

25.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
25.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Alro a semnat un nou contract cu Airbus. Va livra plăci pentru avioane

Alro a semnat un nou contract cu Airbus. Va livra plăci pentru avioane

Ana Maria LIPAN 19 octombrie 2023 | 00:00 250

Alro S.A. unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa după capacitatea de producție, a semnat un nou acord multianual cu Airbus, unul dintre principalii producători de aeronave din lume, potrivit unui comunicat de presă, citat de economica.net. 

Alro a semnat un nou contract cu Airbus. Va livra placi pentru avioane

Conform termenilor contractului, ALRO va furniza produse laminate plate din aluminiu pentru fabricarea aeronavelor.

„Acest nou acord cu Airbus este încă o recunoaștere a capacității noastre de a furniza plăci de aluminiu de cea mai bună calitate pentru industria aerospațială”, a declarat Gheorghe Dobra, Director General al ALRO. „Într-o piață a aluminiului foarte provocatoare și volatilă, Alro a dovedit constanță în calitate și aprovizionare pentru o industrie extrem de exigentă, precum industria aerospațială. Iar această realizare a fost posibilă datorită investițiilor noastre constante în tehnologii de ultimă generație, procese de producție și angajați”, a adăugat Gheorghe Dobra.

Alro a semnat primul contract multianual cu Airbus în 2016, furnizarea de produse laminate plate începând cu 2017. Producția de plăci pentru industria aerospațială face parte din strategia Alro de diversificare a producției de aluminiu cu valoare adăugată mare și foarte mare și a fost posibilă datorită investițiilor constante în tehnologii sofisticate. În ultimii 20 de ani, Alro a investit 885 milioane USD în îmbunătățirea performanței tehnologice, diversificarea portofoliului de produse și îmbunătățirea eficienței generale. Mai mult decât atât, Alro deține certificarea de performanță NADCAP (National Aerospace and Defence Contractor Accreditation Programme) pentru conformitatea cu cerințele industriei aerospațiale.

ALRO este o subsidiară a Vimetco PLC (Republica Cipru), un producător global de aluminiu primar și prelucrat integrat vertical. Structura acționarilor ALRO este: Vimetco PLC (54,19%), Pavăl Holding (23,21%), Fondul Proprietatea (10,21%) și alții (12,39%).

In functie de capacitate, ALRO este unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați vertical din Europa, având o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa de aluminiu electrolitic, o capacitate de reciclare deseuri aluminiu care va ajunge la 100.000 tpa pana la finalul anului 2023, rezultand o productie de metal lichid reciclat de 94.000 tpa. Capacitatea Turnatoriei de aluminiu este de 315.000 tpa precum și facilități de procesare de 140.000 tpa, in aluminiu laminat la cald și la rece și divizia de extruziune. Principalele piețe de desfacere pentru produsele ALRO sunt Uniunea Europeană, dar Compania are exporturi și în SUA și Asia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712