REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
22.4° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

Amabilităţi cu un poliţist: "Dacă vreau să te bat, să moară mama, te bat!"

Amabilităţi cu un poliţist: "Dacă vreau să te bat, să moară mama, te bat!"

Replica API 2 mai 2022 | 22:58 2397

Cocoi Memet a fost condamnat la 1 an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. Sentința a fost dată de Judecătoria Hârșova, pe 15 februarie 2022 și nu este definitivă, pe 26 mai 2022 urmând a se judeca apelul. Bărbatul este acuzat că a amenințat cu moartea un polițist local, aflat în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, adresându-i persoanei vătămate expresii de genul „dacă te-am prins la mine acasă, să moară copiii mei”, „dacă vreau să te bat, să moară mama, te bat.”

Potrivit anchetei, victima, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, angajat fiind în funcţie de agent superior al Serviciului de Poliţie Locală Hârșova, a fost solicitat telefonic de către şeful de serviciu cu privire la faptul că în centrul oraşului, în zona fântânii arteziene, există un grup de persoane care tulbura ordinea şi liniştea publică. La sosirea persoanei vătămate, inculpatul și încă o persoană s-au adresat acestuia cu un limbaj necorespunzător, aceştia fiind într-o maşină marca Matiz, din care se auzea muzică la volum mare, refuzând legitimarea, ulterior, plecând de la faţa locului. Câteva ore mai târziu, victima a fost din nou solicitată să aplaneze un conflict, cei care îl provocaseră fiind aceleași două persoane. De data aceasta, inculpatul l-a amenințat altfel: „nea Luci, ai maşina aia albastră, eu o am pe asta de 10 milioane, intru în tine şi te duci dracu!” provocându-i persoanei vătămate o stare de temere.

Instanța a reținut că elementul material al infracțiunii s-a realizat prin ameninţarea, prin viu grai, de către inculpat, cu săvârşirea de acte de violenţă împotriva persoanei vătămate, poliţist local aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Amenințarea realizată de inculpat a fost susceptibilă de a produce o stare de temere, în condițiile concrete de comitere a faptei, stare de temere ce a fost realizată în speță. Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru valorile ocrotite social, respectiv respectul datorat autorităților de stat, dar şi libertatea psihică a persoanei. La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere starea de recidivă a inculpatului, care a mai fost condamnat pentru tâlhărie, dovedind perseverenţă infracţională. Pentru acest considerent, inculpatul a fost condamnat la 1 an de închisoare, în regim de detenție.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
gardianul este dospinescu-
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768