REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Amalia Năstase a renunțat la dietă după ce a slăbit 32 kg. Ce face pentru a nu cădea pradă tentațiilor

Amalia Năstase a renunțat la dietă după ce a slăbit 32 kg. Ce face pentru a nu cădea pradă tentațiilor

Replica API 18 decembrie 2019 | 18:26 626

Amalia Năstase

Foto: arhivă personală

A reușit să dea jos 32 de kilograme într-un an, iar acum, Amalia Năstase se află într-o formă de zile mari. Fosta soție a lui Ilie Năstase a dat dovadă de ambiție și a ținut cu sfințenie dieta oloproteică la care s-a înhămat la începutul lui 2019, iar rezultatul este mai mult decât satisfăcător. Femeia de afaceri a renunțat la plăcerile culinare pentru a se bucura de o sănătate de fier și de un trup ca în anii de liceu.

De ceva timp, Amalia a renunțat la dietă, însă a învățat să mănânce controlat, sănătos, fără excese. Ba mai mult, chiar dacă medicul i-a dat undă verde pentru a profita de micile plăceri gastronomice o dată pe săptămână, aceasta nu vrea să "derapeze" de la ceea ce și-a însușit, așa că se mulțumește doar să miroasă prăjiturile. Nu le gustă chiar dacă le gătește pentru familie, căci nu vrea să calce strâmb nici măcar o dată. Tăria ei este cu atât mai mare cu cât iubește preparatele dulci și pâinea, lucruri la care a renunțat de tot.

„Am 32 kg în minus, nu mai țin dietă, dar am grijă la ce mănânc. Nu mănânc zahăr, pâine, cartofi. E un stil de viață, nu mai poți să te întorci la ce mâncai înainte când ai avut un stil haotic. O să țin cont toată viața de aceste mâncăruri, pe care nu le mai pot mânca. Am renunțat la prăjituri și pâine. Pâinea pentru mine e ceva așa, pâinea, grisine, covrigi, croissant și acum am apă în gură, dar rezist”, a declarat Amalia Năstase, conform Libertatea.

click pe foto

Foto: arhivă personală

„Doctorul mi-a zis să mănânc o dată pe săptămână ce vreau eu, dar eu nu vreau să fac asta, pentru că mi-e frică, dacă intru în ele, se termină. Eu gătesc foarte multe dulciuri pentru acasă: tarte, cozonaci, eclere. Deci eu le fac, nu le gust. Le fac pentru fete, pentru Răzvan, pentru prieteni. Rezist. Eu sunt un om care dacă miroase sau vede dulciuri se liniștește. Când mănâncă ceva Răzvan sau fetele, iau și eu și miros", a mai spus Amalia pentru sursa citată.

Foto: captură Instagram

Dieta oloproteică, denumită liposucţia alimentară, ajută la eliminarea grăsimii acumulate în zona abdominală şi se bazează pe două componente esenţiale. Vorbim despre dieta alimentară şi terapia cu suplimente alimentare proteice, cu vitamine, minerale şi colagen. Are o durată de 21 până la 28 de zile, timp în care se scot din alimentaţie zahărul şi carbohidraţii.

Dacă unii pacienți pot avea trei mese pe zi, alții pot avea doar două. Ține de greutatea pe care o au, de anumite reglaje care trebuie făcute în organism și de cât trebuie și își doresc să slăbească.

Amalia a ţinut dieta oloproteică, în care poţi mânca iepure, carne slabă de viţel, vită, file de porc slab, dar şi piept de pui sau de curcan ori peşte dorada, cod sau somon sălbatic, creveţi, cod, anşoa, ştiucă, merluciu, biban, ton, sepie, calamar, în gramaje variabile pentru fiecare pacient în parte şi la mese stabilite individual, cu medicul. La capitolul legume există o listă generoasă: anghinare, fenicul, flori de dovleac, andive, ciuperci, vinete, napi, ridichi, varză, dovlecei, roşii de salată, zucchini, ardei gras, mărar, salate, spanac, frunze de sfeclă. Medicii permit şi combinaţiile de carne şi legume.

click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510