REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
30.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Amenzi de peste trei milioane de lei, aplicate unor comercianţi de produse lactate

Amenzi de peste trei milioane de lei, aplicate unor comercianţi de produse lactate

Andreea VLAICU 18 iulie 2024 | 00:00 128

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi de peste trei milioane de lei unor comercianţi de produse lactate din România şi au oprit de la comercializare aproximativ patru tone de lapte de consum şi produse lactate.

Amenzi de peste trei milioane de lei, aplicate unor comercianti de produse lactate

Potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), acţiunile de control s-au desfăşurat în perioada 17 - 28 iunie 2024 şi au vizat 685 de operatori economici. La 595 dintre aceştia au fost constatate abateri de la legislaţia în vigoare. Totodată, au fost verificate circa 37,5 tone lapte de consum şi produse lactate, din care peste nouă tone au înregistrat deficienţe.

Pentru neregulile constatate, comisarii Autorităţii au aplicat următoarele sancţiuni: 465 de amenzi contravenţionale, în cuantum de circa trei milioane lei; 292 de avertismente; oprirea temporară de la comercializare a aproximativ patru tone lapte de consum şi produse lactate până la remedierea neconformităţilor de informare constatate; oprirea definitivă de la comercializare şi scoaterea din circuitul consumului uman a circa trei tone produse, în valoare de aproximativ 60.000 lei.

Printre cele mai frecvente deficienţe întâlnite de echipele de control s-au aflat: comercializarea produselor cu caracteristici organoleptice necorespunzătoare (ex.: produse lactate congelate cu acumulare de gheaţă în ambalaj sau insuficient îngheţate, produse lactate cu miros, consistenţă şi culoare diferite faţă de normal etc.); comercializarea unor produse lactate cu ambalajul deformat sau deteriorat; comercializarea unor produse în afara datei durabilităţii minimale/datei limită de consum stabilite de producători; comercializarea unor produse lactate fără a avea inscripţionată data durabilităţii minimale/data limită de consum; comercializarea unor produse lactate fără elemente de identificare-caracterizare, pe etichetă; comercializarea unor produse lactate fără ca elementele de caracterizare să fie traduse în limba română, pe etichetă.

De asemenea, pe produse nu erau menţionate substanţele cu potenţial alergen, fiind constatată, totodată, şi comercializarea în aceleaşi spaţii a unor produse lactate alături de cele pe bază de grăsimi vegetale, fără a fi delimitate.

În plus, au fost constatate: lipsa afişării preţurilor, a preţurilor pe unitatea de măsură sau afişarea acestora într-o formă care îngreuna vizibilitatea, lizibilitatea; nerespectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a produselor (expunerea produselor în spaţii frigorifice neigienizate corespunzător, cu urme de praf, mâzgă, resturi de produse curse, impurităţi, praf); nerespectarea regimului de temperatură pentru depozitarea produselor; necompletarea graficelor de temperatură pentru agregatele utilizate; nerespectarea regimului promoţiilor produselor; folosirea, ca ingrediente, a unor produse pe bază de grăsimi vegetale, în locul celor inscripţionate pe etichetă, ca fiind lactate autentice; lipsa autorizaţiilor de funcţionare, scrie agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436