REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Lun., 16 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6854
12.5° Constanța Luni, 16 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6854
 

Americanii se tem că mercenarii ruși Wagner ar putea să intervină în Mali

Americanii se tem că mercenarii ruși Wagner ar putea să intervină în Mali

Replica API 23 noiembrie 2021 | 18:43 828

Secretarul de stat american Antony Blinken a avertizat sâmbătă grupul rusesc de mercenari Wagner împotriva unei ingerinţe în Mali, invitând la o tranziţie rapidă spre o putere civilă în această ţară marcată de violenţe, relatează France Presse, arată Agerpres.

Aflat în vizită în Senegal, ultima etapă a turneului său african, Blinken a declarat că SUA "contribuie cu Mali şi alţi parteneri la eforturile pentru stabilitate" în această ţară, scenă a unor atacuri jihadiste frecvente pe fondul confruntărilor intercomunitare, scrie stiripesurse.ro

"Aş vrea doar să adaug că cred că ar fi nefericit dacă actori străini se angajează făcând lucrurile şi mai dificile şi mai complicate, mă gândesc în special la grupul Wagner", a declarat el presei.

Junta aflată la putere la Bamako ameninţă să recurgă la serviciile acestei societăţi private ruseşti, suspectată a fi apropiată preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru a ajuta în lupta împotriva jihadiştilor.

Prezenţa mercenarilor Wagner a fost raportată în Ucraina, în Siria şi în Africa. Potrivit unor organizaţii neguvernamentale şi a unor jurnalişti, Rusia utilizează grupul Wagner şi mercenarii săi pentru a-şi servi interesele în străinătate, ceea ce Kremlinul neagă.

Miniştrii francezi de externe şi apărării, Jean-Yves Le Drian şi Florence Parly, şi-au exprimat - în cursul întrevederii la Paris, în 12 noiembrie, cu omologii lor ruşi Serghei Lavrov şi Serghei Şoigu - "caracterul inacceptabil pe care l-ar comporta desfăşurarea mercenarilor Wagner în spaţiul sahelo-saharian", potrivit unui comunicat al diplomaţiei franceze.

Statele Africii de Vest (Cedeao) au impus în 7 noiembrie sancţiuni individuale membrilor juntei din Mali din cauza întârzierii în organizarea alegerilor care trebuie să consacre revenirea la putere a civililor după dublul puci din august 2020 şi mai 2021.

Blinken a afirmat că s-a înţeles cu autorităţile senegaleze asupra unei tranziţii spre democraţie în Mali."De îndată ce un guvern ales democratic va intra în funcţie,comunitatea internaţională va fi pregătită pentru a susţine Mali", a afirmat el.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166