REPLICA ONLINE CONSTANTA

36.4° Constanța Joi, 18 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6794
36.4° Constanța Joi, 18 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6794
 

Ana Bogdan s-a calificat în sferturile turneului Transylvania Open

Ana Bogdan s-a calificat în sferturile turneului Transylvania Open

Virgil STOIAN 9 februarie 2024 | 00:00 715

Bucureşti, 7 feb /Agerpres/ - Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan, cap de serie numărul opt, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open, dotat cu premii totale de 267.082 de dolari, după ce a învins-o pe rusoaica Erika Andreeva cu 6-4, 6-4, miercuri, în BT Arena din Cluj-Napoca.

Ana Bogdan s-a calificat in sferturile turneului Transylvania Open

Ana Bogdan (31 ani, 65 WTA) s-a impus după aproape două ore de joc (1 h 48 min) în faţa unei adversare venite din calificări (19 ani, 112 WTA), care a trecut în primul tur de Anca Todoni.

Românca a reuşit să câştige primul set cu 6-4, după ce Andreeva a avut 4-3, iar în actul secund a revenit de la 1-4, câştigând cu 6-4.

Ana Bogdan câştigase şi prima sa confruntare cu Erika Andreeva, în 2022, în optimi la Andrezieux-Boutheon, cu 6-2, 6-2.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 6.608 dolari şi 54 de puncte WTA, urmând să o înfrunte în sferturi pe Arantxa Rus, principala favorită, care a trecut de Alize Cornet cu 4-6, 6-4, 6-0.

Românca a câştigat toate cele trei confruntări cu Rus (33 ani, 45 WTA), în 2017, în primul tur al calificărilor la Australian Open, cu 3-6, 6-1, 6-4, în 2019 în primul tur la Limoges, cu 7-5, 6-2, şi în 2022 în optimi la Gaiba (Italia), cu 6-3, 7-6 (7/5).

Tot miercuri, rusoaica Ana Blinkova, campioana din 2022 de la Cluj-Napoca, a fost învinsă în optimi de spaniola Nuria Parrizas Diaz, cu 6-1, 3-6, 6-4.

Rezultatele de miercuri:
simplu, turul I
Elisabetta Cocciaretto (Italia/N.5) - Emiliana Arango (Columbia) 6-0, 6-1
Sara Errani (Italia) - Caty McNally (SUA) 6-2, 6-4
turul II (optimi)
Arantxa Rus (Olanda/N.1) - Alize Cornet (Franţa) 4-6, 6-4, 6-0
Nuria Parrizas Diaz (Spania) - Ana Blinkova (Rusia) 6-1, 3-6, 6-4
Ana Bogdan (N.8) - Erika Andreeva (Rusia) 6-4, 6-4
dublu, turul I
Eri Hozumi/Makoto Ninomiya (Japonia/N.1) - Oksana Kalaşnikova (Georgia)/Samantha Murray Sharan (Marea Britanie) 6-4, 6-1
Harriet Dart (Marea Britanie)/Tereza Mihalikova (Slovacia) - Irina Hromaceva (Rusia)/Miriam Kolodziejova (Cehia) 6-0, 7-5
Ingrid Gamarra Martins (Brazilia)/Iana Sizikova (Rusia/N.3) - Amina Anşba (Rusia)/Yanina Wickmayer (Belgia) 6-4, 6-2
sferturi de finală
Jaqueline Cristian/Andreea Mitu - Viktoria Hruncakova (Slovacia)/Alexandra Panova (Rusia/N.2) 6-4, 4-6, 10-7

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510