REPLICA ONLINE CONSTANTA

28.2° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
28.2° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

ANAF scoate la licitație Pensiunea Eclipse, de la Cap Midia!

ANAF scoate la licitație Pensiunea Eclipse, de la Cap Midia!

Replica API 9 februarie 2022 | 00:33 3326

Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul că în perioada pandemiei de Coronavirus domeniul HoReCa a fost unul dintre cele mai afectare sectoare de activitate. Din cauza scăderii numărului de turiști prezenți pe litoral, mulți dintre patronii de pensiuni și hoteluri au pus lacătul pe afaceri, neavând cu ce să-și plătească angajații și chiar facturile. În această situație se află și societatea Proiect Company Construct SRL, administrată de Remus Georgiana Sorina, care deține în comuna Corbu o pensiune. Pensiunea Eclipse a fost scoasă la licitație de către ANAF, prețul de evaluare fiind de 1.327.645 lei.

Tot mai mulți patroni din domeniul HoReCa sunte nevoiți să renunțe la afacerile pe care le dețineau în acest sector de activitate din cauza efectelor provocate de pandemia de Coronavirus. Una dintre societățile care a ajuns să înregistreze pierderi majore este și societatea Proiect Company Construct SRL. În acest sens, ANAF anunță publicul interesat asupra organizării procedurii de licitație pentru Pensiunea Eclipse din Corbu, prețul de pornire fiind de 1.327.645 lei.

Pensiunea Eclipse din Corbu dispune de 10 spații de cazare, având o suprafață utilă de 304.44 metri pătrați, iar suprafața totală fiind de 460 de metri pătrați. Imobilul este finalizat în anul 2015 și dispune și de un teren aferent în suprafață de 563 de metri pătrați, fiind situată în localitatea Corbu, pe Aleea Viorelelor, numărul 12, în apropiere de plaja Cap Midia. Procedura de licitație va avea loc pe data de 17 februarie a.c., la sediul ANAF de pe Bulevardul Tomis, numărul 312A.

Date despre societatea Proiect Company Construct SRL

Societatea Proiect Company Construct SRL a fost înființată în anul 2005 și are sediul în municipiul Constanța, pe strada Călugăreni, numărul 2. Societatea administrată de Remus Georgiana Sorina, se ocupă cu activități de arhitectură. În 2020, firma a raportat o cifră de afaceri de 108.766 lei, o pierdere de 49.682 lei, dar și datorii în valoare de 716.255 lei.

Andreea VREJOIU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303