Anchetă în Poarta 6: hoţii au dat iama în Piaţa Roşie
Anchetă în Poarta 6: hoţii au dat iama în Piaţa Roşie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAu furat câteva kilograme de castraveţi
Au furat câteva kilograme de castraveţi
Situaţie comico-tragică în Constanţa! Încă de la primele ore ale dimineţii de marţi, 8 septembrie, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi cu privire la un furt înregistrat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa. Un agent economic a reclamat că i-a dispărut un cântar, însă lucrurile au luat o întorsătură neaşteptată. Zarvă pe strada Brizei din Poarta 6. Dimineaţa de marţi a debutat cu un apel la 112, un agent economic reclamând faptul că hoţii au dat iama în Piaţa Roşie în noaptea de 7 spre 8 septembrie sau chiar în dimineaţa de 8. Acesta le-a declarat oamenilor legii că-i lipseşte cântarul dar şi câteva kilograme de castraveţi.
Poliţiştii Secţiei 5 au demarat prompt cercetările, la faţa locului ajungând şi un echipal de la Investigaţii Criminale. Amprente şi alte acţiuni specifice când… agentul economic, ridicându-se de sub tejghea, le-a întrerupt munca, specificând că şi-a găsit cântarul. Se pare că era pus printre alte lucruri, la loc ferit. Acum, omul nu mai ştie dacă el l-a pus acolo sau dacă hoţii au avut de gând să-l ia şi nu au mai reuşit. Cert este că, după cum spun părţile vătămate, lipsesc totuşi câteva kilograme de castraveţi. Oamenii legii încearcă acum să stabilească un cerc de suspecţi, urmând să fie identificaţi şi depistaţi infractorii pentru a fi traşi la răspundere.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News