ANCHETĂ la PROFI, după ce un ANGAJAT a ajuns la SPITAL
ANCHETĂ la PROFI, după ce un ANGAJAT a ajuns la SPITAL
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestInspectorii ITM Constanța anchetează un recent accident de muncă. Mai exact, este vorba despre un angajat al unui magazin Profi din Constanța ce a fost pus să care mai mulți paleți, despre care se știe că nu sunt atât de ușori. Din pricina efortului şi a greutăţii, angajatul a ajuns la spital.
Inspectorii de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța (ITM) au fost sesizați de faptul că în data de 30 octombrie a.c., la ora 07:30 la Profi Rom Food SRL – Magazinul 2991 a avut loc un eveniment soldat cu pierderea temporară a capacității de muncă a unui angajat. Un bărbat a ajuns la spital încă de la începutul programului de muncă din pricina greutăților pe care trebuia să le manevreze. Mai exact, A.L.P., angajat în funcția de lucrător comercial, în timp ce descărca paleți din camionul frigorific, a început să acuze dureri la nivelul mijlocului. Ca urmare a acestui eveniment nefericit, bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean Constanța pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Inspectorii ITM au intrat pe fir
Accidentul este în curs de cercetare de către o comisie numită de Profi Rom Food SRL în conformitate cu prevederile art.29 alin.(1) lit.a) din Legea nr.319/2006, cu modificările și completările ulterioare. După finalizarea cercetării dosarul de cercetare întocmit de comisia numită de către angajator va fi înaintat pentru verificare și avizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța, care va analiza dosarul, îl va aviza sau în cazul în care se constată că cercetarea nu a fost efectuată corespunzător, va dispune în scris măsuri pentru refacerea procesului verbal de cercetare și/sau completarea dosarului, după caz.
Diana BERECHET
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News