Andreea Antonescu pleacă la fostul soț, în SUA. Ce spune despre o posibilă împăcare
Andreea Antonescu pleacă la fostul soț, în SUA. Ce spune despre o posibilă împăcare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAndreea Antonescu trăiește o vară intensă. Cu multe vacanțe, plecări, evenimente, concerte. Chiar dacă a trecut, până la 38 de ani, prin separarea de fostul ei soț, Traian Spak, urmează o revedere cu acesta, chiar în America.
Andreea Antonescu
Foto: Instagram
Artista își duce fetița în Statele Unite pentru a-și vedea tatăl și pentru a-și petrece o parte din vacanță acolo. Solista a declarat că este pregătită pentru o nouă relație, dar nu știe încă dacă aceasta va fi cu fostul soț sau poate cu un alt bărbat, scrie click.ro.
Andreea, cum sună vara asta pentru tine?
Andreea Antonescu: Liberă la mare, glumesc! Va fi o vară plină! În sfârșit, au început evenimentele pe Litoral, vor începe și concertele, pe de altă parte vreau să merg puțin și la mare, dar nu îmi pot neglija nici cariera. Îmi doresc să plec apoi în State, alături de Sienna, pentru că nu am mai fost de ceva timp și e cazul să mă întorc acolo, mi-e și foarte dor de America. După care vreau să fug un pic și într-o vacanță în Antalya, cu Sienna. O vară nebună!
Mergeți siguri în America?
Da, vrem să mergem! Sienna va merge acum din data de 9 iulie într-o tabără pe care și-a dorit-o foarte tare și a vrut să fie alături de colegii ei acolo, după care, fugim repede prin State.
Andreea Antonescu și Traian Spak
foto: arhivă personală
Spuneai că acum nu există nimeni în viața ta? Dar ce trebuie să facă acel bărbat ca să te cucerească pe tine?
Nu! Dar eu nu înțeleg de ce toată lumea zice că trebuie să facă ceva...
Atunci cum trebuie să arate și ce îți dorești tu de la el?
Cred că îmi doresc o persoană puternică lângă mine. Nu aș mai vedea viața altfel! Cu relații de compromis, lucruri mici, lucruri în care să ne băgăm pentru o anumită perioadă din frică sau dorința de a nu rămâne singuri. Nu e de mine, nu e pentru mine. Îmi doresc o persoană puternică lângă mine, o persoană realistă, o persoană alături de care să pot clădi! Cred că astea sunt calitățile pe care trebuie să le aibă un bărbat că să pot clădi alături de el!
Ești pregătită pentru o nouă relație?
Atâta timp cât găsesc persoana potrivită, da, bineînțeles! Sunt foarte pregătită!
Și dacă pleci în America, așa, cum ești acum, "Liberă la mare", există posibilitatea să se reia ceva cu fostul tău soț, Traian? Știu că voi ați avut o super relație și vă leagă totuși 14 ani frumoși și intenși!
Știi cum e! Niciodată să nu spui niciodată! Pe de altă parte, rațional vorbind, îți voi spune acum că nu există varianta asta, habar nu am, o să vedem ce ne rezervă viitorul! Dar, în general, sunt o persoană care dacă pornește pe un drum, merge până la capăt, indiferent de orice și nu îmi amintesc ca în această viață să fi ajuns din nou asupra unei hotărâri și să schimb direcția, nu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News