Andrei Gerea: ALDE dorește să instaureze domnia cu adevărat a legii în România
Andrei Gerea: ALDE dorește să instaureze domnia cu adevărat a legii în România
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVicepreședintele ALDE, Andrei Gerea a susținut luni, 13 mai a.c., la sediul filialei din municipiul Constanța, o conferință de presă, având ca temă alegerile europarlamentare, împreună cu Ion Popa, președintele filialei ALDE Constanța dar și Gabriel Daraban, președintele Organizației Municipale ALDE Constanța și Bogdan Tănase, vicepreședinte TLDE-ALDE, cei din urmă aflăndu-se pe lista candidaților la alegerile ce vor avea loc pe 26 mai a.c..
Acesta a vorbit despre faptul că ALDE dorește să instaureze domnia legii în România.
"Cu toții ne gândim ce va fi pe 26 mai dar până atunci trebuie punctate anumite lucruri, unele care țin de campanie, altele care țin de agenda politică. În primul rând, ieri la Brașov s-a organizat un miting urmat de un marș electoral, împotriva abuzurilor pe care ALDE l-a organizat în Brașov. La acest miting au participat și reprezentanți ai asociației '15 noiembrie', cei care în 1987 au luptat împotriva regimului comunist pentru drepturi și libertăți și mulți dintre ei au ajuns în pușcăriile comuniste. Am dat încă o dată un semnal că în România nu este permis să existe abuzuri ale sistemului administrativ, băncilor față de clienți. Mesajele pe care noi le-am dat au fost pentru normalitate. Din păcate, așa cum ne-au obișnuit câțiva, nu îi pot numi cetățeni, sunt indivizi implicați în politică, probabil în zona alianței doi de zero sau noul PNL, dar au înțeles să răspundă într-un fel pe care nu știu să îl interpretez, având în vedere recuzita formată dintr-un coșciug și o cruce, ne-au arătat cum văd ei politica în România. Din fericire, un grup foarte mic care nu o să își găsească o reprezentativitate la alegererile europarlamentare. Ceea ce ALDE spune: dorim să instaurăm domnia cu adevărat a legii în România, dorim să eliminăm orice formă de abuz pentru că nu se poate construi o viață democtratică și prosperă în timp ce se intervine brutal în forța democratică." a spus vicepreședintelui ALDE, Andrei Gerea.
Comandat de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților - ALDE. Cod unic de identificare al mandatarului financiar 41190002.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News