REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Angajații din Poșta Română protestează în faţa Ministerului Cercetării și Digitalizării

Angajații din Poșta Română protestează în faţa Ministerului Cercetării și Digitalizării

Andreea CONDURACHE 9 octombrie 2023 | 10:10 545

Luni, angajaţii reprezentaţi de Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) protestează la sediul Ministerului Cercetării Inovării şi Digitalizării, în intervalul orar 10:00-12:00.

Angajatii din Posta Romana protesteaza in fata Ministerului Cercetarii si Digitalizarii

Potrivit sindicaliștilor, printre motivele care stau la baza acestor proteste se numără lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant și nediscriminatoriu. În prezent, aproximativ 17.000 de persoane, ceea ce reprezintă 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi, experienţă profesională.

În zilele următoare, sindicaliștii anunță că vor mai avea loc o serie de acțiuni de prostest, în același interval orar. "Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) va începe un program de acțiuni de protest prin organizarea unor pichete la sediul Ministerului Cercetării Inovării și Digitalizării, în perioada 09 – 13 octombrie 2023, zilnic în intervalul orar 10.00 – 12.00", potrivit unui comunicat de presă.

SLPR avertizează că odată cu majorarea salariului minim pe economie la 1 ianuarie 2024, există un risc semnificativ ca Poşta Română să se confrunte cu dificultăţi financiare majore, inclusiv posibilitatea de a intra în procedura de insolvenţă sau de a efectua concedieri semnificative printre angajaţi. Totodată, sindicaliştii reclamă absența unor politici coezive pentru dezvoltarea și sustenabilitatea Companiei Naționale Poşta Română (CNPR), lipsa de transparență și previzibilitate în gestionarea companiei, și lipsa dialogului social adecvat la nivelul Poştei Române, conform antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
va iesi tot mai multa lume in strada, poporul nu mai poate, e saracie mare
1
0

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016