REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

ANI a sesizat Parchetul General în legătură cu Nicușor Dan

ANI a sesizat Parchetul General în legătură cu Nicușor Dan

Ana Maria LIPAN 16 februarie 2023 | 08:47 685

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul General pentru că Nicușor Dan, Primarul Capitalei, s-a aflat în conflict de interese. ANI acuză faptul că Nicușor Dan a exercitat funcții de conducere și în alte patru instituții, fără a avea mandat de reprezentare, transmite stiripesurse.ro.

ANI a sesizat Parchetul General in legatura cu Nicusor Dan

”În perioada exercitării mandatului de primar general, Dan Nicușor Daniel a exercitat și alte funcții de conducere în cadrul a patru instituții sau servicii publice, fără mandat de reprezentare, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Conflict de interese administrativ

În perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), Dan Nicușor Daniel a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat. Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la 11.517.000 Lei la 14.517.000 Lei. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Sesizare Parchet. Abuz în serviciu și Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către Dan Nicușor Daniel a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul Penal și a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât:

- amenda contravențională aplicată de către o instituție publică persoanei fizice Dan Nicușor Daniel a fost achitată de Primăria Municipiului București, iar demersurile de contestare la instanța abilitată au fost efectuate de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București pentru Dan Nicușor Daniel atât în calitate de persoana fizică, cât și în calitate de primar general, documentul purtând semnătura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calități;

- în perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de 3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat.

Sesizarea Instituției Prefectului Municipiului București  cu privire la legalitatea exercitării de către primarul general Dan Nicușor Daniel a celor patru funcții de conducere în cadrul instituțiilor sau serviciilor publice (Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administrația Străzilor București, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte), fără a avea un mandat de reprezentare.

Sesizarea Curții de Conturi a României cu privire la legalitatea achitării amenzii contravenționale aplicată lui Dan Nicușor Daniel  în calitate de persoană fizică, din bugetul Primăriei Municipiului București.”, arată un comunicat ANI.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
a deranjat mafiile psd, si nu mai se scurg banii de la buget catre baietasii din partid si de pe pe langa, gen Tudorache, ala cu diamantele ascunse in pantofi sau Oprescu cu sute de mii de euro ascunse in canapeaua din living....
2
2
ca iau mwie de la nicusor fara numar !
4
2

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510