REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
29.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

ANOFM: Peste 300.000 de persoane au fost angajate în anul 2017

ANOFM: Peste 300.000 de persoane au fost angajate în anul 2017

Replica API 26 ianuarie 2018 | 00:00 282

Un număr de 300.474 persoane au fost angajate în cursul anului 2017, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), informează instituţia printr-un comunicat, scrie AGERPRES.

Dintre persoanele încadrate, 102.035 au peste 45 de ani, 76.952 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 69.174 au între 25 şi 35 de ani, iar 52.313 reprezintă tineri sub 25 de ani.

Potrivit sursei citate, cele mai multe persoane ocupate sunt de sex masculin, respectiv 169.623. În ceea ce priveşte rezidenţa, 164.670 de persoane provin din mediul urban.

Cele mai multe persoane pentru care a fost identificat un loc de muncă au studii liceale (96.264), profesionale (73.838), gimnaziale (66.462) iar 32.664 persoane au studii universitare.

La nivel naţional, cele mai multe persoane angajate au fost în Bucureşti (20.779), respectiv în judeţele Timiş (20.150), Suceava (18.350), Neamţ (13.574) şi Hunedoara (13.289).

Totodată, pe parcursul anului 2017 au beneficiat de asistenţă socială 660.700 de persoane.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436