REPLICA ONLINE CONSTANTA

35.1° Constanța Mie., 17 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6793
35.1° Constanța Miercuri, 17 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6793
 

Antony Blinken cântă la chitară într-un bar din Kiev în semn de susţinere a Ucrainei

Antony Blinken cântă la chitară într-un bar din Kiev în semn de susţinere a Ucrainei

A.F. 16 mai 2024 | 00:00 710

Cunoscut ca un amator de chitară şi rock, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a cântat marţi seara, într-un bar din Kiev, "Rockin' in The Free World", de Neil Young, ca un omagiu adus luptei ucrainenilor în faţa invaziei ruse, notează AFP.

 Antony Blinken canta la chitara intr-un bar din Kiev in semn de sustinere a Ucrainei Antony Blinken

Aflat într-o vizită surpriză în capitala Ucrainei, marţi, unde a continuat să arate sprijinul Statelor Unite pentru Ucraina în faţa "agresorului rus", Antony Blinken a încheiat o zi intensă de întâlniri oficiale, inclusiv cu preşedintele Volodimir Zelenski, cântând la chitară şi fredonând această melodie legendară într-un bar din subsol Kievului, Barman Dictat.

"Ştiu că este o perioadă foarte, foarte dificilă. Soldaţii voştri, cetăţenii voştri, în special în nord-est, la Harkov, suferă foarte mult. Dar ei trebuie să ştie, voi trebuie să ştiţi, că Statele Unite sunt cu voi, că o mare parte a lumii este cu voi", a spus el înainte de a bate ritmul.

"Ei luptă nu numai pentru o Ucraină liberă, ci şi pentru o lume liberă, iar lumea liberă este cu voi", a adăugat Antony Blinken, acompaniind un grup de muzicieni punk/jazz, 19.99.

Barman Dictat este unul dintre numeroasele baruri subterane din centrul Kievului, în apropierea arterei centrale Kreşceatîk, lângă celebra Piaţă Maidan.

Secretarul de stat american a mâncat pizza alături de omologul său ucrainean Dmitro Kuleba, într-o pizzerie fondată de un veteran al războiului cu Rusia, apoi s-a plimbat prin Piaţa Maidan înainte de a se îndrepta către o cafenea pentru a discuta cu activişti anticorupţie.

Vizita lui Antony Blinken are scopul de a linişti ţara cu privire la ajutorul militar al Washingtonului şi de a transmite mesajul că "Rusia priveşte înapoi, în timp ce Ucraina priveşte înainte", potrivit unui discurs ţinut marţi la Kiev în faţa studenţilor institutului politehnic, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510