Apple ar urma să lanseze două modele de iPad pe 26 ianuarie
Apple ar urma să lanseze două modele de iPad pe 26 ianuarie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestApple începe noul an cu planuri măreţe. Compania fondată de Steve Jobs pare să se pregătească de o lansare de zile mari pe piaţa tabletelor şi a device-urilor de ultimă generaţie. Surpriza este că Apple nu are de gând să lanseze un singur model, ci chiar două tipuri de iPad, chiar la sfârşitul acestei luni. Ambele modele vin cu dotări şi funcţii noi, dar şi cu baterii ultraperformante şi cu o capacitate mărită. Speculaţiile vin din partea publicaţiei internaţionale Digitimes şi preconizează dubla lansare în cadrul conferinţei Macworld iWorld. Cele două gadget-uri care urmează să apară pe piaţă anul acesta sunt iPad3, cu o dimensiune de 9,7 inch şi un model cu o diagonala mai mică, de 7,85 inch. Ambele versiuni vin cu upgrade-uri majore, printre care capacitatea crescută a bateriilor, care chiar ar dubla durata de viaţă a celei deja existente la modelele mai vechi. Deşi reprezentanţii Apple nu au confirmat încă aceste zvonuri, lansarea celor două tablete este aşteptată pe 26 ianuarie.
sursa: realitatea.net
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News