REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Sâm., 20 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6796
24.4° Constanța Sâmbătă, 20 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6796
 

Asia, în fruntea testelor PISA, marcate de o ''scădere inedită'' a rezultatelor

Asia, în fruntea testelor PISA, marcate de o ''scădere inedită'' a rezultatelor

A.F. 6 decembrie 2023 | 00:00 342

Asia, în frunte cu Singapore, s-a evidenţiat încă o dată în testele PISA 2022 privind educaţia, realizate de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi publicate marţi, care au fost marcate însă de o "scădere inedită" a performanţelor elevilor după criza sanitară COVID-19, informează AFP.

Asia, in fruntea testelor PISA, marcate de o ''scadere inedita'' a rezultatelor

Testele PISA, publicate la fiecare trei ani - dar amânate de această dată cu un an din cauza epidemiei de COVID-19 - au devenit o referinţă mondială, analizată cu mare atenţie de către guverne.

Începând cu anul 2000, ele examinează performanţa sistemelor de învăţământ prin prisma competenţelor ştiinţifice, matematice şi de înţelegere a lecturii ale elevilor de 15 ani. De fiecare dată, unul dintre aceste trei domenii este examinat mai detaliat, de data aceasta fiind vorba despre matematică. Exerciţiile au fost prezentate în 2022 la 690.000 de tineri din 81 de ţări şi teritorii.

Ca şi la ediţia precedentă, la care patru metropole şi provincii chineze (Beijing, Shanghai, Jiangsu, Zhejiang, care nu au putut participa de data aceasta) s-au clasat pe primul loc, mai multe ţări asiatice figurează printre cei mai buni elevi la matematică, ştiinţe şi citire.

Singapore se situează cu mult în faţă la toate cele trei materii, la fel ca în 2018. Este urmat de Macao, Taiwan, Hong Kong, Japonia şi Coreea de Sud la matematică. "Continuăm să vedem că ţările asiatice, în special la matematică, preiau cu adevărat conducerea", subliniază Eric Charbonnier, specialist în educaţie în cadrul OCDE.

Însă principalul fapt marcant al ediţiei din 2022 este altul: el constă într-o "scădere inedită a performanţei" elevilor, a subliniat Irene Hu, specialistă în educaţie în cadrul OCDE.

"La matematică, media ţărilor din OCDE a scăzut cu 15 puncte în raport cu 2018, în timp ce diferenţa dintre fiecare ciclu nu a depăşit niciodată patru puncte în trecut. În ceea ce priveşte înţelegerea lecturii, scăderea este de 10 puncte, în medie, în OCDE", iar rezultatele de la ştiinţe au rămas stabile, a detaliat ea.

Această situaţie echivalează în mare parte cu o jumătate de an de învăţare a cititului şi cu trei sferturi dintr-un an de învăţare a matematicii, consideră OCDE, o organizaţie potrivit căreia 20 de puncte echivalează cu un an de şcolarizare.

COVID-19, "accelerator al scăderii"

Unul dintre principalele motive pentru această "scădere dramatică" a performanţei şcolare este criza sanitară declanşată de pandemia de COVID-19, care "are, desigur, un impact asupra a ceea ce vedem" şi care a fost "un accelerator al scăderii performanţei", spune Eric Charbonnier.

Dar, temperează acelaşi expert francez, "nici nu ar trebui să dăm toată vina pe COVID-19", pentru că "a existat deja o tendinţă descendentă în ultimii zece ani" în general şi "nu am văzut nicio legătură directă între închiderea şcolilor şi performanţă".

Franţa se situează în media ţărilor din OCDE, "la un nivel comparabil cu cel din Spania, Ungaria şi Lituania pentru cele trei materii", a dezvăluit Irene Hu. Franţa a ocupat locul al 22-lea la matematică, al 24-lea la înţelegerea scrisului şi locul al 22-lea la ştiinţe dintre cele 38 de ţări din OCDE.

Însă aceste rezultate sunt "printre cele mai slabe măsurate vreodată" de OCDE. La matematică, Franţa a cunoscut între 2018 şi 2022 "o scădere istorică a nivelului elevilor", a subliniat Eric Charbonnier.

Alte ţări europene, precum Germania - care a cunoscut totuşi după anul 2000 o redresare spectaculoasă, denumită "şocul PISA" -, Finlanda - unde inegalităţile dintre fete şi băieţi se adâncesc - şi Norvegia, au înregistrat scăderi mai importante decât Franţa la disciplina matematică.

În schimb, în Europa, Estonia, Elveţia, Irlanda, Austria, Regatul Unit, Republica Cehă, Suedia şi Danemarca s-au descurcat mai bine, cu rezultate peste media OCDE, la fel ca şi Canada.

"Această scădere a performanţei nu reprezintă nici o fatalitate mondială, întrucât anumite ţări au reuşit să limiteze" sau "să se menţină la acelaşi nivel, precum Elveţia şi Coreea de Sud, sau chiar să urce în clasament, precum Japonia", a declarat Irene Hu.

În afară de COVID-19, alţi factori au fost avansaţi de OCDE pentru a explica scăderea generală a rezultatelor: criza de atractivitate a meseriei de profesor, care afectează tot mai multe ţări şi care afectează calitatea predării, lipsa de sprijin pentru profesori şi elevi sau de cooperare în şcoli, sau chiar implicarea părinţilor în şcolarizare, care a scăzut în raport cu anul 2018.


Conform rezultatelor PISA 2022 publicate pe site-ul OCDE, România se situează sub media OCDE la toate cele trei domenii testate. La matematică ţara noastră a obţinut un scor de 428 de puncte, în scădere cu 2 puncte faţă de testarea PISA 2018 (media OCDE este 472). La citire/lectură România are un scor tot de 428 de puncte, similar celui de la testarea anterioară (media OCDE este 476), iar la ştiinţe scorul de 428 de puncte, cu 2 puncte mai mare decât la testarea PISA 2018 (media OCDE este 485), citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
mas, e continuarea de la nume, asta e lumea in care traim, nonvalorile ioropene sunt la putere, analfabetismul si datul din curutz.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712