REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Asociaţia Moaşelor Independente: Sistemul public medical din România, nepregătit pentru integrarea refugiaţilor ucraineni

Asociaţia Moaşelor Independente: Sistemul public medical din România, nepregătit pentru integrarea refugiaţilor ucraineni

A.F. 5 martie 2024 | 00:00 155

Sistemul public medical din România nu este pregătit pentru integrarea refugiaţilor din Ucraina, iar persoanele vulnerabile nu au acces la servicii medicale vitale şi la servicii esenţiale pentru sănătatea reproducerii, a transmis, vineri, Asociaţia Moaşelor Independente.

Asociatia Moaselor Independente: Sistemul public medical din Romania, nepregatit pentru integrarea refugiatilor ucrainenisursa foto: moasele.ro

Potrivit unui comunicat al asociaţiei, femeile gravide, mamele singure, persoanele cu dizabilităţi, vârstnicii, adolescenţii, femeile aflate într-o situaţie de abuz, pacientele oncologice sunt în continuare dependente de sprijinul organizaţiilor civile şi nu au altă cale de a accesa serviciile vitale de care au nevoie, scrie Agerpres.

Serviciile specifice sănătăţii reproductive se obţin cu greu în spitalele şi clinicile din România: consultaţii ginecologice, contracepţie, servicii de întrerupere a sarcinii, screening şi vaccinare HPV, mamografii şi ecografii mamare, morfologii şi screening fetal, naşteri naturale, sprijinul unei moaşe, ajutor în alăptare şi în înţărcare, educaţie prenatală, educaţie şi consiliere cu privire la îngrijirea nou-născutului.

În perioada septembrie 2023 - februarie 2024, Asociaţia Moaşelor Independente a furnizat asistenţă medicală, servicii medicale cu moaşa, servicii de sănătate reproductivă, contracepţie, vaccinare, consiliere psihologică şi suport pentru peste 4.000 de persoane, în cadrul proiectului #RefugeeHealthJourney, finanţat cu fonduri American Red Cross, pentru a facilita integrarea în sistemul de sănătate a persoanelor refugiate din Ucraina, în special femei şi persoane vulnerabile.

În ultimii doi ani, asociaţia a furnizat pentru adolescenţi şi tineri servicii esenţiale oferite de moaşe, printre care educaţie pentru sănătatea reproductivă, educaţie pentru prevenirea abuzurilor şi a violenţei de gen, educaţie pre şi postnatală, monitorizarea sarcinilor, a lăuziei şi a nou-născuţilor, consultanţă în alăptare, planificare familială şi educaţie pentru vaccinare pediatrică şi anti-HPV.

În total, de la începutul războiului din Ucraina, Asociaţia Moaşelor Independente a furnizat sprijin şi servicii pentru persoane refugiate şi vulnerabile în peste 150.000 de cazuri. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510