Atac armat la Moscova: Un fost militar a ucis două persoane pentru că i s-a atras atenția să poarte mască
Atac armat la Moscova: Un fost militar a ucis două persoane pentru că i s-a atras atenția să poarte mască
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat a deschis focul într-un centru administrativ din Moscova, ucigând două persoane și rănind alte trei, au anunţat marți oficialitățile ruse. Suspectul a fost reținut, relatează AFP, citată de Agerpres și antena3.ro.
"A avut loc o tragedie. După ce o persoană neidentificată pentru moment a deschis focul, două persoane au murit şi trei au fost rănite. Atacatorul a fost arestat. Transmit condoleanțe familiilor victimelor", a scris pe Twitter Serghei Sobianin, primarul din Moscova.
"Medicii fac tot posibilul să-i ajute pe cei răniți", a adăugat el.
Centrul administrativ unde a avut loc acest incident armat se află în sud-estul Moscovei, în cartierul Riazanski.
A fost deschisă o anchetă pentru omucidere, potrivit autorităților.
Potrivit postului de televiziune REN TV, atacatorul a fost identificat şi se numește Serghei Glazov, fost militar, care a servit în armată până în 2010, ajungând la gradul de locotenent colonel.
Unele instituiții media au relatat că Glazov a deschis focul, după ce i s-a atras atenția să-şi pună masca facială și a refuzat.
În ultimii ani, incidente armate soldate cu morți, în special în scoli, au s-au înmulțit în Rusia.
Președintele Vladimir Putin a denunțat fenomen drept unul "importat din SUA, efect pervers al globalizării".
În cel mai recent eveniment de acest tip, petrecut în 20 septembrie, un student de 18 ani a deschis focul cu o armă de vânătoare la o universitate din Perm, oraş în regiunea Uralilor.
El a ucis șase oameni și a rănit alți 30.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News