REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Atac cu cuțitul la Oslo. Autorul a fost împușcat de polițiști

Atac cu cuțitul la Oslo. Autorul a fost împușcat de polițiști

Replica API 11 noiembrie 2021 | 01:36 626

Poliţia norvegiană a împuşcat mortal marţi, la Oslo, un bărbat înarmat cu un cuţit care a încercat să înjunghie mai multe persoane şi apoi a atacat o patrulă de poliţie venită să-l aresteze.

Un poliţist a fost rănit în timpul tentativei de arestare, ce a avut loc pe o stradă din cartierul Bislett, în capitala Norvegiei, a mai precizat poliţia, care nu crede că a fost un atentat.

„Nu excludem nicio motivaţie, dar nu există nicio informaţie în acest stadiu care să indice un atac terorist”, a declarat inspectorul Egil Jorgen Brekke într-o conferinţă de presă, potrivit AFP, citată de Agerpres și digi24.ro.

Poliţia nu a dorit să furnizeze detalii despre identitatea bărbatului împuşcat.

Potrivit cotidianului norvegian Verdens Gang, este vorba despre un rus în vârstă de circa 30 de ani, care a fost condamnat în decembrie 2020 la tratament psihiatric după un atac cu cuţitul cu un an mai devreme la Oslo.

Videoclipurile martorilor de pe reţelele sociale publicate de media norvegiene îl arată pe suspect la bustul gol şi înarmat cu un cuţit mare, lovit de cel puţin două ori de o maşină de poliţie.

După ce a fost proiectat într-un zid, bărbatul s-a repezi spre vehicul, a reuşit să deschidă uşa şi să intre.

„Poliţia a încercat să-l lovească în timp ce el era pe punctul să înjunghie pe cineva. Apoi el a atacat activ poliţia cu un cuţit (...) şi au fost trase focuri de armă”, potrivit şefului operaţiunii Tore Solberg, în cadrul unui briefing de presă improvizat, difuzat de televiziunea publică NRK.

Dus la spital, el a murit din cauza rănilor suferite.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510