REPLICA ONLINE CONSTANTA

34° Constanța Mie., 17 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6793
34° Constanța Miercuri, 17 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6793
 

Atac rusesc cu rachete asupra orașelor Odesa și Harkov

Atac rusesc cu rachete asupra orașelor Odesa și Harkov

Georgiana BOGLEA 2 mai 2024 | 00:00 510

Un atac rusesc cu rachete a ucis trei persoane și a rănit alte trei la Odesa, miercuri dimineața, a anunțat guvernatorul regional Oleg Kiper. Doi oameni au murit și în regiunea Harkov, atacată de asemenea de ruși, relatează Reuters.

Atac  rusesc cu rachete asupra oraselor Odesa si Harkov

„Inamicul a atacat Odesa cu rachete balistice. În urma atacului, trei persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite”, a scris și primarul Odesei, Ghennadi Truhanov, pe Telegram.

„Toată asistenţa medicală necesară este oferită răniţilor. Există daune la infrastructura civilă”, a precizat Kiper, fără a oferi alte informaţii.

Este al doilea atac masiv efectuat de forţele ruse la Odesa. Luni, 5 oameni au murit în urma bombardamentelor.

De asemenea, rușii au atacat miercuri regiunea Harkov bombe ghidate, omorând cel puțin două persoane și rănind alte două, a anunțat guvernatorul regional Oleg Sinegubov.

Cele două persoane au fost ucise după ce o mașină a fost lovită în satul Zolociv, unde a fost lovită și o casă. Alte 10 locuințe au fost, de asemenea, avariate, dar nu s-au înregistrat victime.

Atacurile vin în condițiile în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că Kievul are nevoie de „o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament de la partenerii săi occidentali, pentru a ajuta trupele ucrainene să facă față avansului Rusiei pe mai multe sectoare ale liniei frontului, conform digi24.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
tarziu, foarte tarziu sa se mai rezolve o pace in zona ,dupa ce sa distrus mi de vieti, orase , destine, tineret ,batrani ,copii, focarul nenorocirilor nu va fi oprit niciodata in zona, asa sa vrut! istoria, timpul va pedepsii vinovatii, nimic nu va fi uitat !
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510