REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Atenţie, şoferi! Trafic în condiţii de ceaţă, pe A2 și A4

Atenţie, şoferi! Trafic în condiţii de ceaţă, pe A2 și A4

Victor ROTARU 23 martie 2023 | 07:58 669

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteo nefavorabile.

Atentie, soferi! Trafic in conditii de ceata, pe A2 si A4

Este semnalată ceață, fiind redusă vizibilitatea în trafic sub 150 de metri, pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzilor A1 București-Pitești, A2 București-Constanța, A3 București-Ploiești și A4 Ovidiu-Agigea. Nu sunt înregistrate evenimente rutiere.

De asemenea, ceața afectează vizibilitatea în trafic sub 200 de metri, pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din  16 județe, respectiv  Giurgiu, Harghita, Olt, Dolj, Mehedinți, Constanța, Tulcea, Brăila, Ialomița, Argeș, Prahova, Buzău, Călărași, Ilfov, Teleorman și Dâmbovița.

Ceaţa impune din partea celor aflaţi la volan, dar şi a celorlalte categorii de participanţi la traficul rutier, o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, iar fiecare manevră în trafic să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie să fie reglate corespunzător.

Recomandăm ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. În condiţii de ceaţă densă, trebuie folosite şi luminile de ceaţă.

Nu trebuie uitat că cea mai periculoasă manevră pe timp de ceaţă este depăşirea. Aceasta cu atât mai mult cu cât cei ce depăşesc pot fi surprinşi de apariţia bruscă de pe sensul opus a unor autovehicule care circulă fără lumini sau având în funcţiune doar luminile de poziţie.

Pietonii, bicicliştii şi căruţaşii trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166