REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.4° Constanța Sâm., 17 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6824
29.4° Constanța Sâmbătă, 17 August 2024 Anul XX Nr. 6824
 

Atenţionare de călătorie: Belgia - perturbări ale circulaţiei rutiere în regiunea Capitalei Bruxelles

Atenţionare de călătorie: Belgia - perturbări ale circulaţiei rutiere în regiunea Capitalei Bruxelles

Victor ROTARU 27 martie 2024 | 00:00 220

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei că, potrivit unui raport al Poliţiei rutiere federale, protestul fermierilor belgieni va provoca marţi perturbări considerabile pe reţeaua rutieră de pe tot teritoriul Regiunii Capitalei Bruxelles.

Atentionare de calatorie: Belgia - perturbari ale circulatiei rutiere in regiunea Capitalei BruxellesMAE

Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, începând cu ora 6,00, Strada Rue de la Loi (între Schuman şi R20) şi tunelul Reyers venind de pe E40 spre centru, precum şi tunelul Cinquantenaire în direcţia spre Rue de la Loi vor fi închise circulaţiei. Centura Bruxellesului ar putea fi, de asemenea, inaccesibilă, precum şi intersecţia Arts-Loi.

Sunt aşteptate perturbări în străzile adiacente Rue de la Loi şi în cartierul european.

Dificultăţile de circulaţie ar putea persista până la sfârşitul zilei de marţi. Prin urmare, Poliţia recomandă evitarea deplasării cu autoturismul către Bruxelles, precizează sursa citată.

Cetăţenii sunt sfătuiţi să urmărească informaţiile privind traficul rutier, consultând pagina de Internet a poliţiei rutiere federale belgiene: https://www.inforoutes.be/.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Bruxelles: +32 (0) 2 347 5338, +32 (0) 2 344 1658, +32 (0)2 343 69 35, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, pot apela la telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Belgia: +32 (0)4 974 28 663. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor web: https://bruxelles.mae.ro/ şi www.mae.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
20164714374
5/49
34336183913
joker
1452523620