REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria: Restricții de circulație la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria: Restricții de circulație la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

A.F. 13 mai 2024 | 19:49 1193

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că, în conformitate cu datele puse la dispoziție de autoritățile bulgare, se desfășoară lucrări de reparație a rosturilor de dilatare ale Podului Prieteniei Giurgiu-Ruse. Activitățile de reparație sunt prevăzute să dureze până la data de 31 mai 2024.

Atentionare de calatorie pentru Bulgaria: Restrictii de circulatie la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

Acestea se vor efectua pe timpul zilei și vor implica organizarea și reglementarea temporară a circulației rutiere pe pod, traficul desfășurându-se pe o singură bandă cu regim asigurat de accesibilitate și de semnalizare prin indicatoare rutiere și personal de dirijare.

MAE le recomandă cetățenilor români să conducă preventiv, cu viteză adecvată, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului, să ia în considerare posibilitatea măririi timpilor de așteptare la trecerea podului.

În acest context, subliniem importanța informării corecte a șoferilor români și achiziționării în timp util a vinietelor electronice pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, înainte de a intra pe teritoriul bulgar, în conformitate cu legislația în vigoare. Autoritățile bulgare recomandă ca vinieta electronică să fie achiziționată online prin intermediul website-ului www.bgtoll.bg, cu versiune în limba română: https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica, sau de la terminalele specifice montate în incinta punctelor de frontieră.

Reiterăm importanța respectării regimului legal de viteză pe teritoriul bulgar (în general, 50km/h în localități, 90 km/h pe drumurile naționale și 140 km/h pe autostrada) și, mai ales, în zona de acțiune a indicatoarelor cu regim de interzicere/restricție/limitare de viteză, unde pot fi montate camere fixe sau mobile tip RADAR.

În cazul turiștilor români care aleg să revină în țară, prin PCTF Ruse, recomandăm să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod, și anume 2 euro sau 4 leva, ori să efectueze plata cu cardul bancar, în acest mod putând fi scurtați considerabil timpii de așteptare la procesarea și eliberarea documentelor justificative tip chitanțe, facturi, bonuri fiscale. De asemenea, în punctele de frontieră bulgare funcționează centre de colectare a sumelor de bani provenite din taxe, impozite sau amenzi de circulație aplicate pe teritoriul Bulgariei, care se fac venit la bugetul de stat bulgar. În astfel de cazuri, cetățenii români identificați de sistem sunt obligați să își achite toate debitele către statul bulgar, plata efectuându-se numai cu card bancar.

Cetățenii români pot folosi pentru intrarea în România și celelate puncte de trecere a frontierei situate la granița cu Bulgaria: precum PCTF Vidin – Calafat, PCTF PCTF Kardam- PCTF Negru Vodă, PCTF Silistra – Ostrov Călărași, PCTF Dobromir – Krushari și PCTF Kainardzha – Lipnița (aceste două puncte funcționează cu orar 08:00-20:00 și doar pentru autovehicule cu masa totală admisă de până la 3,5t), PCTF Nikopol - Turnu Măgurele (feribot) (www.feribot-eurobac.ro),  PCTF Svishtov - Zimnicea (feribot) (www.ferry.bg) și PCTF Oryahovo – Bechet (feribot) (www.ferryboat.bg) și PCTF Aydemir (Silistra) -  Chiciu (Călărași) (feribot) (www.spikaferry.com).

Informații suplimentare pot fi accesate astfel: cu privire la starea actuală a drumurilor – pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenției “Infrastructura Rutieră” – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop; cu privire la situația zborurilor pe aeroportul Sofia – www.sofia-airport.eu; cu privire la starea vremii – pe site-ul www.weather.bg; cu privire la regimul vamal, la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi” din Bulgaria – www.customs.bg; cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL – pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare – pe site-ul www.mvr.bg.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

MAE recomandă consultarea paginilor web http://sofia.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510