Aterizare forțată pe Aeroportul Tuzla; membrii echipajului sunt răniți
Aterizare forțată pe Aeroportul Tuzla; membrii echipajului sunt răniți
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCadrele medicale au fost solicitate să intervină sâmbătă, 15 iulie, în Tuzla, acolo unde un avion civil a fost nevoit să efectueze o aterizare forțată pe aeroport.
Potrivit primelor informații, în urma aterizării forțate au rezultat două victime, membrii echipajului. Aceștia erau conștienți când au ajuns medicii, stabili hemodinamic și respirator, ambii cu traumatism lombar, necomplicat neurologic. Nu au existat și alte persoane implicate în incident. La fața locului au intervenit două echipaje, un echipaj de prim ajutor SMURD B și un echipaj cu asistent SAJ B2.
Ce spune ISU Dobrogea despre incident
„În această dumă-amiază am fost solicitați, prin apel unic de urgență la numărul 112, să intervenim la Aerodromul din Tuzla, acolo unde o aeronavă ușoară a aterizat forțat, cu 7 persoane la bord: un pilot și 6 parașutiști. Cele două persoane pentru care s-a solicitat echipajul medical au fost preluate de SMURD B Tuzla și de un echipaj SAJ, fiind transportate la Spitalul Județean Constanța. Este vorba despre două victime care prezentau traumatisme lobare, în vârstă de 53 de ani, respectiv 42 de ani. Pompierii au asigurat măsurile specifice la fața locului.” au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News