Aurescu: Începând cu luna iulie Canada va relua activitatea de poliţie aeriană în teritoriul României
Aurescu: Începând cu luna iulie Canada va relua activitatea de poliţie aeriană în teritoriul României
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCanada va relua activitatea de poliţie aeriană în România în iulie, a afirmat, luni, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, completând că este vorba de şase aeronave CF-18.
Bogdan Aurescu
Miniştrii de externe român şi canadian, Bogdan Aurescu şi Melanie Joly, au susţinut o conferinţă comună de presă.
"Până în decembrie a fost desfăşurat un detaşament aerian canadian care a asigurat misiuni de poliţie aeriană. (...) Mă bucur să salut că, începând cu luna iulie a acestui an, Canada va relua această activitate de asigurare a misiunii de poliţie aeriană în teritoriul aerian al României cu un număr de avioane F -18 şi mă bucur să constat acest gest de solidaritate puternic din partea Canadei", a afirmat Aurescu, scrie Agerpres.
Ministrul canadian a arătat că, la acel moment, numărul de militari canadieni poate ajunge până la 200.
"Aducem şase CF-18 în România, pentru patrulă aeriană, începând din iulie. Aceste F18 vor fi acolo, cu personal militar care poate ajunge la 200 de persoane, anul acesta, în România", a arătat Melanie Joly.
Ministrul canadian a vorbit despre implicarea ţării sale în susţinerea Flancului Estic, în contextul conflictului Rusia-Ucraina.
"Ne-am mărit prezenţa pe Flancul Estic, am pus o fregată la dispoziţia NATO şi suntem dispuşi să facem ce este nevoie pentru a ne asigura că întregul Flanc Estic şi în special România sunt bine protejate, în contextul în care am văzut ce a făcut războiul lui Putin în Ucraina, ţara dumneavoastră vecină", a punctat Melanie Joly.
Aurescu a afirmat, în conferinţă, că până în acest moment MAE român a facilitat evacuarea în siguranţă a aproximativ 600 de cetăţeni canadieni.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News