Autoturism răsturnat la ieșire din Slobozia Nouă
Autoturism răsturnat la ieșire din Slobozia Nouă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMilitarii din cadrul ISU Ialomița au fost solicitați, în jurul orei 07:00, să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier pe DN 21, la ieșire din localitatea Slobozia Nouă, către localitatea Iazu, în care a fost implicat un autoturism, ce a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
La locul evenimentului au fost alocate de urgență, trei echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj al SAJ Ialomița(tip C). În urma impactului au rezultat două victime, conștiente și cooperante, dintre care una încarcerată.
Victima încarcerată a fost extrasă dintre fiarele contorsionate ale autoturismului în siguranță, cu ajutorul mijloacelor specifice din dotare. Ambele victime au fost monitorizate la locul intervenției, ulterior au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru investigații suplimentare. Militarii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul intervenției.
V.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News