REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.7° Constanța Joi, 1 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6808
19.7° Constanța Joi, 1 August 2024 Anul XX Nr. 6808
 

Axl Rose, solistul Guns N' Roses, dat în judecată pentru agresiune sexuală

Axl Rose, solistul Guns N' Roses, dat în judecată pentru agresiune sexuală

A.F. 24 noiembrie 2023 | 00:00 304

Un fost model Penthouse l-a dat în judecată pe Axl Rose, solistul trupei Guns N' Roses, pentru o agresiune sexuală care s-ar fi petrecut în urmă cu peste 30 de ani. Procesul a fost deschis miercuri la Curtea Supremă din New York, relatează The Guardian.

Axl Rose, solistul Guns N' Roses, dat in judecata pentru agresiune sexualaAxl Rose

Sheila Kennedy susține că Rose a agresat-o într-o cameră de hotel din New York în noaptea în care s-au cunoscut, în 1989, când ea avea 26 de ani, iar el 27, conform Mediafax.

Kennedy susține că l-a întâlnit prima dată pe Rose la un club de noapte, unde el a invitat-o în camera sa de hotel pentru o petrecere, dar nu a chemat-o și pe prietena ei, deoarece nu era "suficient de sexy". Kennedy spune că și-a prezentat scuze prietenei sale și s-a dus în camera lui Rose împreună cu un viitor prezentator MTV, Riki Rachtman. Rose și-a servit invitații din belșug cu cocaină și alcool, afirmă Sheila Kennedy.

Kennedy susține că a părăsit camera mai târziu în timpul petrecerii, odată ce Rose a început să facă sex cu un alt model. Ea arată că la un moment dat Rose a mers după ea pe hol spre camera lui Rachtman, a împins-o pe podea și a târât-o, provocându-i o hemoragie.


Odată ajunși în cameră, Rose ar fi aruncat-o pe pat, ar fi legat-o cu mâinile la spate și ar fi făcut sex cu ea. "Era într-o furie sexuală și volatilă", se arată în mărturia lui Kennedy. "Kennedy nu și-a dat consimțământul și s-a simțit copleșită", mai relevă sursa citată.

Avocatul lui Rose, Alan Gutman, a demontat însă acuzațiile lui Kennedy: "Pur și simplu, acest incident nu s-a întâmplat niciodată. În mod special, aceste pretenții fictive au fost depuse cu o zi înainte de expirarea termenului limită de depunere în statul New York".

Kennedy spune că suferă de anxietate și depresie de la incident și cere daune în instanță, nespecificate însă. Kennedy a împărtășit anterior detalii despre presupusa agresiune în autobiografia sa din 2016, ”No One's Pet”, și în documentarul ”Look Away”, din 2021, despre comportamentul sexual nepotrivit din industria muzicală, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513