Banii daţi de familia lui Bercea Mondial n-au ajuns la Mircea Băsescu!
Banii daţi de familia lui Bercea Mondial n-au ajuns la Mircea Băsescu!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFamilia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, i-ar fi trimis sume importante lui Mircea Băsescu, printr-un intermediar, pentru a interveni pentru eliberarea lui Bercea, dar bărbatul respectiv nu a mers niciodată cu banii la fratele preşedintelui Traian Băsescu, folosindu-i în interes personal. În motivarea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa care a emis mandatul de arestare preventivă pe numele lui Marius Constantin, ginerele lui Bercea Mondial, se arată că Mircea Băsescu a botezat-o, în urmă cu aproximativ patru ani, pe fata soţilor Izaura Anghel şi Marius Constantin, legătura dintre cele două familii fiind realizată de către Marian Adrian Căpăţână. Începând cu anul 2013, ulterior încarcerării lui Sandu Anghel, membrii familiei acestuia au început să exercite presiuni asupra lui Mircea Băsescu, afirmând că Marian Căpăţână a primit de la ei importante sume de bani, ce urmau să-i fie remise fratelui preşedintelui Traian Băsescu pentru ca acesta să uzeze de relaţiile avute, cu scopul de a obţine liberarea lui Bercea Mondial, arată Mediafax, citând motivarea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa care a emis mandatul de arestare preventivă pe numele lui Marius Constantin. Reamintim că ginerele lui Bercea Mondial, acuzat că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, căruia i-ar fi cerut 280.000 de euro ameninţându-l că va face publice informaţii compromiţătoare, a fost arestat preventiv, vineri, seară, pentru 30 de zile.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News