Bărbat blocat pe munte, recuperat cu ajutorul elicopterului; era în pantofi sport şi pantaloni scurţi
Bărbat blocat pe munte, recuperat cu ajutorul elicopterului; era în pantofi sport şi pantaloni scurţi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn bărbat care a rămas blocat în zona Văii Caraiman a fost recuperat, vineri dimineaţă, cu ajutorul elicopterului, după ce a petrecut noaptea pe munte, el fiind echipat cu pantofi sport, pantaloni scurţi şi o bluză subţire.
Conform datelor publicate pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, bărbatul de 35 de ani a cerut, joi seară, ajutorul salvatorilor montani, anunţând că este undeva în zona Văii Caraiman, fiind în imposibilitatea de a mai înainta.
Persoana în cauză a povestit că a vrut să facă o tură de antrenament, a urcat pe Valea Cerbului, apoi a luat-o pe Brâna Caraimanului, iar la un moment dat nu a mai putut înainta şi a coborât pe sub brână, direct spre Valea Caraimanului.
Bărbatul era echipat în pantofi sport, pantaloni scurţi şi o bluză subţire.
Trei salvatori montani aflaţi de serviciu la Baza Salvamont Baba Mare au plecat în căutarea lui, însă, din cauza întunericului, a zonei extrem de dificile, a riscului ridicat de avalanşă şi a faptului că telefonul bărbatului nu mai avea baterie, salvamontiştii s-au retras în bază, în jurul orei 02,00, fără a-l găsi pe apelant.
La prima oră a dimineţii, salvamontiştii au solicitat elicopterul de la POA Braşov, iar bărbatul a fost identificat. Un salvator montan a fost troliat la acesta şi a fost extras din zona de abrupt.
"În afară de o uşoară hipotermie şi mai multe escoriaţii la membrele inferioare, persoana era într-o stare bună, dar a fost totuşi transportată la Spitalul Judeţean din Braşov, pentru evaluare medicală suplimentară. (...) Fiind o fire sportivă, el s-a mişcat toată noaptea şi a evitat să intre în şoc hipotermic, temperatura fiind negativă, noaptea trecută, la 1.800 m altitudine", arată sursa citată.
Video:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News