REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.3° Constanța Dum., 1 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6839
21.3° Constanța Duminică, 1 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6839
 

Bărbatul care a ucis, mutilat și aruncat la gunoi 42 de femei a evadat

Bărbatul care a ucis, mutilat și aruncat la gunoi 42 de femei a evadat

Andreea VLAICU 21 august 2024 | 11:15 1122

Criminalul în serie kenyan care a recunoscut că a omorât, dezmembrat și aruncat la groapa de gunoi 42 de femei, inclusiv soția sa, a evadat din arestul poliției. ”E un vampir psihopat”, a spus despre el unul dintre șefii poliției kenyene.

Barbatul care a ucis, mutilat si aruncat la gunoi 42 de femei a evadatCollins Jumaisi Khalusha, evadatul

Un bărbat din Kenya arestat sub suspiciunea că a ucis și dezmembrat 42 de femei a evadat din celula sa din închisoarea din Nairobi, a anunțat marți poliția, potrivit Deutsche Welle. Alături de el au mai evadat încă 12 infractori.

Bărbatul descris de poliție drept „vampir psihopat” a fost arestat luna trecută după ce au fost găsite cadavre dezmembrate într-o groapă din Nairobi. Poliția spune că a ucis 42 de femei în doi ani, inclusiv soția lui.

„Au scăpat aseară, 13 în total, inclusiv principalul suspect în cazul crimelor de la groapa de gunoi”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Kenya, Resila Onyango, agenției de presă AFP.

Evadarea are loc în timp ce poliția kenyană este supusă unei presiuni din ce în ce mai mare din cauza crimelor.

Collins Jumaisi Khalusha a fost arestat în iulie și s-a prezentat vineri în fața unui tribunal din Nairobi, unde judecătorul a ordonat prelungirea detenției sale cu încă 30 de zile.

Arestarea a survenit după ce cadavrele a 10 femei măcelărite au fost găsite în pungi de plastic la o groapă de gunoi dintr-o cariera abandonată, într-o mahala din Nairobi.

„Avem de-a face cu un vampir, un psihopat”, a declarat după arestare șeful Direcției de Investigații Criminale, Mohamed Amin.

Avocatul său spune că mărturisirile privind uciderea a 42 de femei au fost făcute sub tortură

Khalusha a fost acuzat de uciderea a 42 de femei pe parcursul a doi ani, inclusiv a soției sale, care ar fi fost prima victimă.

Poliția susține că bărbatul a mărturisit crimele, dar avocatul său a spus că mărturisirea a fost rezultatul torturii. Procuratura a respins acuzațiile de maltratare.

Poliția din Kenya a fost deja criticată în urma descoperirii cadavrelor victimei, care au fost găsite la doar 100 de metri de o secție de poliție. Comisia Națională pentru Drepturile Omului din Kenya, finanțată de stat, a declarat că își desfășoară propria anchetă din cauza „necesității de a exclude orice posibilitate de crime extrajudiciare”.

Poliția este acuzată în mod regulat că funcționează ca echipe de intervenție care efectuează crime extrajudiciare.

Organismul de supraveghere al poliției din Kenya, Autoritatea Independentă de Supraveghere a Poliției, a declarat, de asemenea, că analizează cazul pentru a determina dacă a existat o „neacțiune pentru prevenirea” crimelor, potrivit știrileprotv.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
19621262040
5/49
9302172127
joker
137928365