REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
30.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Bărbatul care şi-a dat foc la apartament a primit ORDIN de PROTECȚIE, după ce și-a ALTOIT IUBITA

Bărbatul care şi-a dat foc la apartament a primit ORDIN de PROTECȚIE, după ce și-a ALTOIT IUBITA

Replica API 8 septembrie 2021 | 13:49 1455

Bărbatul care şi-a dat foc la apartament, în zona Far, are din nou probleme cu legea. De data aceasta, la mijloc este o femeie, concubina sa, care îl acuză că a bătut-o. Mambet Fauzi, căci despre el este vorba, a primit ordin de protecție și timp de 6 luni nu are voie să se apropie la mai mult de 50 de metri față de Mariana G. și la 200 de metri față de domiciliul acesteia. În timp ce femeia spune că a lovit-o în zona feței, moment în care sa dezechilibrat și a căzut, presupusul agresor, în speță Mambet Fauzi, crede că s-a lovit singură.

Mambet Fauzi

Mambet Fauzi reclamă declarația martorului victimei

Dragoste cu năbădăi, la Constanța! Mambet Fauzi este un ”client” mai vechi al oamenilor legii, acesta fiind cunoscut pentru scandalurile în care a fost implicat în trecut. De la plângeri la adresa taximetriștilor, la incendieri de apartamente, mai nou Fauzi are probleme și în dragoste. Relația cu concubina sa s-a încheiat în fața polițiștilor, acesta fiind acuzat că a bătut-o, în acest sens fiind emis și un ordin de protecție pe numele său.

Fauzi, însă, spune că femeia a pus la cale totul pentru a-l pedepsi. El a declarat, pentru Replica, că martora ar fi mințit în declarația dată anchetatorilor: ”Eu nu am lovit pe nimeni. Recunosc că am avut o relație cu Mariana G. dar nu am lovit-o. Martora adusă de ea spune că ea era în stație la autobuz și că nu a văzut nimic și Mariana zice că erau împreună. Păi din stație unde era martora și până în parc la gară e distanță mare. De ce minte femeia?”. Bărbatul susține că nu a lovit-o pe victimă, ci doar că s-au întâlnit și au vorbit, și vrea ca martora să fie trasă la răspundere pentru mărturie mincinoasă.

Reclamagiu de meserie

Așa cum arătam și mai sus, Mambet Fauzi este un personaj destul de cunoscut de oamenii drept reclamagiu și scandalagiu. Reamintim că, în anul 2015, acesta a făcut două plângeri împotriva a două firme de taximetrie, deoarece, şi-a uitat portofelul în maşină, iar taximetristul nu ar fi vrut să îi returneze bunurile. Potrivit informaţiilor noastre, bărbatul ar fi un reclamagiu “de serviciu”, punând în aplicare, de fiecare dată, aceeaşi schemă, şi anume că şi-a uitat bunurile şi nu le mai primeşte înapoi. O altă faptă a bărbatului este cea comisă la data de 8 februarie 2017, când, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în mod intenționat, a dat foc apartamentului în care locuiește, la etajul 3, fiind vorba de blocul MG3, de pe strada Dunării. Mambet Feuzi a fost atunci condamnat la un an și 8 luni de închisoare în regim de detenție și asta pentru că ultima sa faptă a fost comisă în perioada de încercare, fiind vorba despre o condamnare mai veche.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436