Bărbatul ucis de polițiști la Pitești a avut parte de o moarte violentă
Bărbatul ucis de polițiști la Pitești a avut parte de o moarte violentă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMedicul legist al cazului de la Pitești susține că bărbatul imobilizat de polițiști a avut o moarte violentă. Bărbatul a murit asfixiat și a avut mai multe traumatisme. Procurorul de caz a dezvăluit că se fac cercetări asupra faptelor și încă nu este vizată o persoană.
Medicul legist a prezentat duminică primele concluzii ale anchetei în cazul bărbatului decedat după ce a fost imobilizat de polițiști. Moartea fost violentă, bărbatul a murit asfixiat în urma comprimării părților moi ale gâtului și ale toracelui. De asemenea, medicul legist susține că victima avea mai multe traumatisme, dar și o alcoolemie de peste 2 la mie.
„Moartea fost violentă, bărbatul a murit asfixiat. Am descoperit o alcoolemie de peste 2 la mie. Sunt mai multe traumatisme, inclusiv cranio-cerebrale, leziuni traumatice cervicale și toracice prin comprimarea părților moi. Rezultatele în câteva săptămâni, nu pot să exclud existența unor comorbidități, doar laboratorul poate stabili. Va fi un raport medico-legal, acesta va fi trimis procurorilor”, a precizat medicul legist.
Procurorul cazului a dezvăluit faptul că deja au fost audiate toate persoanele aflate la fața locului, inclusiv polițiștii.
Au fost văzute imaginile, au fost identificate persoanele și vom cere informații de la medicul de familie, a precizat procurorul, scrie știripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News