Barbu: Banii alocaţi prevenirii HIV reprezintă jumătate din bugetul ministerului
Barbu: Banii alocaţi prevenirii HIV reprezintă jumătate din bugetul ministerului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGafă de proporţii
Gafă de proporţii
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, la Craiova, că banii alocaţi pentru programul naţional de prevenire şi combatere a HIV reprezintă jumătate din bugetul alocat pentru programele ministerului pe care îl conduce. "La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. (...) După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Personal, nu înţeleg. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul (...)", a spus ministrul Daniel Barbu, citat de Mediafax. Urmare a acesxtor declaraţii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) s-a autosesizat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News