REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.7° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
24.7° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

Barcelona a câștigat Supercupa Spaniei, învingând marea rivală Real Madrid în finală

Barcelona a câștigat Supercupa Spaniei, învingând marea rivală Real Madrid în finală

Virgil STOIAN 16 ianuarie 2023 | 00:00 498

Finala Supercupei Spaniei s-a jucat duminică seara la Riyadh, în Arabia Saudită, sub forma unui nou episod din El Classico, între Barcelona și Real Madrid. Catalanii și-au adjudecat trofeul cu o victorie clară, cu 3-1, Gavi fiind omul meciului, notează Mediafax.

Prima fază importantă le-a aparținut catalanilor, șutul veteranului Lewandowski din minutul 13 fiind respins în bară de Curtois.

Balde a pus și el în pericol poarta madrilenilor, însă șutul său a trecut puțin pe lângă. Real a replicat printr-o acțiune pe traseul Mendy – Benzema, ultimul lovind mingea cu capul puțin pe lângă vinclul porții lui Ter Stegen.

Barca a deschis scorul în minutul 33, când jucătorii lui Xavi au recuperat o minge la 30 de metri de poarta adversă, Lewandowski punându-l în poziție de gol pe Gavi, care a trimis pe lângă Curtois, din careu.

În minutul 45, Gavi i-a întors serviciul lui Lewandowski, servindu-l pe polonez în fața porții, de unde acesta a dus scorul la 2-0, chiar înainte de pauză.

Real Madrid nu a dat semne că ar putea întoarce rezultatul în prima parte a reprizei secunde, mai mult, Dembele l-a pus la încercare pe Curtois, acesta respingând un nou șut periculos.

Gavi a devenit omul meciului odată cu o nouă pasă decisivă, de data aceasta pentru colegul de generație Pedri, care a dus scorul la 3-0, în minutul 69.

Madrilenii au avut un final de meci mai bun, Rodrygo și Asensio nereușind însă să-l surprindă pe Ter Stegen.

Benzema a marcat golul de onoare, la a doua încercare, în al treilea minut suplimentar de joc, după ce mingea trimisă din primul său șut respins de Ter Stegen a ajuns cu noroc tot la el.

Barcelona obține primul trofeu din „era” Xavi, care a preluat conducerea băncii tehnice a catalanilor în urmă cu 14 luni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699