Băsescu: Probabil că voi fi chemat la Parchet
Băsescu: Probabil că voi fi chemat la Parchet
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi, răspunzând unor întrebări ale jurnaliștilor, că se aşteaptă să fie chemat la Parchet în cazul plângerii depuse de senatoarea PSD Gabriela Firea pentru șantaj.
Întrebat la ieșirea din sediul PMP dacă de când și-a încheiat mandatul a fost chemat la Parchet în cazul plângerii depuse de Gabriela Firea, Băsescu a spus: „Deocamdată nu am fost chemat, probabil că voi fi”.
Senatorul PSD Gabriela Firea a depus o plângere penală pentru șantaj pe numele lui Traian Băsescu, după ce fostul președinte a declarat într-o emisiune TV: „Mai bine ar sta în banca ei (Firea - nr.) şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News