Băsescu propune măsuri pentru a evita ca România să intre într-o „situaţie de criză economică profundă“
Băsescu propune măsuri pentru a evita ca România să intre într-o „situaţie de criză economică profundă“
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestTraian Băsescu
Europarlamentarul Traian Băsescu a declarat marţi că decretul de extindere a stării de urgenţă trebuie să cuprindă mai multe măsuri, pentru a nu împinge România "într-o situaţie de criză economică profundă".
Potrivit lui Băsescu, decretul menţionat ar trebui să prevadă anularea nerespectării dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, extinderea timpului de circulaţie pentru pensionari la trei ore, creşterea masivă a numărului de teste pentru a se evita ca oamenii infectaţi să moară în casele lor fără asistenţă medicală.
Fostul şef al statului precizează, pe pagina sa de Facebook, că acelaşi document ar trebui să prevadă "carantină severă, pentru că proporţia populaţiei afectate este mult mai mare decât cea oficial măsurată prin prea puţine teste", accelerarea contractării de împrumuturi pentru relansarea şantierelor de construcţii pe Autostrada Transilvania, pentru punerea în funcţiune şi extinderea sistemului de irigaţii. De asemenea, asigurarea de echipamente de protecţie individuală şi reluarea producţiei industriale în zone unde nu sunt focare de infecţie şi ridicarea oricărei restricţii pentru activitatea pe şantierele de construcţii, cu luarea măsurilor de protecţie sanitară pentru muncitori.
"Fără aceste măsuri, menţinerea stării de urgenţă, necesară în acest moment din punct de vedere sanitar, va împinge România într-o situaţie de criză economică profundă", concluzionează Traian Băsescu, potrivit Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis ar putea să emită marţi decretul de prelungire a stării de urgenţă cu încă 30 de zile. Pe 6 aprilie, şeful statului a anunţat că "va fi nevoie de prelungirea stării de urgenţă".
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News