Bayern Munchen, a doua înfrângere consecutivă în Bundesliga
Bayern Munchen, a doua înfrângere consecutivă în Bundesliga
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestBayern Munchen a suferit a doua înfrângere consecutivă în campionatul Germaniei. Campioana en-titre a pierdut în deplasare la Bochum, scor 3-2, în etapa cu numărul 22.
Bochum - Bayern Munchen 3-2
Bayern Munchen a făcut un nou pas greșit în campionatul Germaniei.
Formația antrenată de Thomas Tuchel a suferit al doilea eșec la rând în campionat, după ce a fost învinsă pe terenul lui Bochum.
Totuși, campioana Germaniei a început excelent disputa de pe Vonovia Ruhrstadion și a marcat pentru 1-0 prin Jamal Musiala.
Surprinzător, gazdele au întors rezultatul până la pauză. Mai întâi Asano a restabilit egalitatea (min 38), ca Schlotterbeck să își aducă echipa în avantaj, 6 minute mai târziu.
În a doua repriză, coșmarul oaspeților a continuat, asta după ce Dayot Upamecano a fost eliminat, ca urmare a primirii celui de-al doilea cartonaș galben.
Fundașul francez a comis penalty, iar din lovitura de la 11 metri rezultată, Stoger a dublat avantajul lui Bochum (min 78).
Harry Kane a redus din diferență în minutul 87, iar acesta a fost și scorul final al duelului dintre cele două.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.