REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

BCE recomandă guvernelor să majorezele împrumuturile pentru a salva locurile de muncă ale tinerilor

BCE recomandă guvernelor să majorezele împrumuturile pentru a salva locurile de muncă ale tinerilor

Replica API 22 decembrie 2020 | 00:00 878

Tinerii sunt de două ori mai afectaţi decât vârstnicii de recesiunile grave şi din acest motiv guvernele ar trebui să se împrumute atât cât au nevoie pentru a salva locurile de muncă ale tinerilor, arată un studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Conform acestui studiu, crizele economice tind să se resimtă, prin diferite canale, asupra diferitelor grupe de vârstă. Gospodăriile tinere sunt mai dependente de muncă, pentru a câştiga un venit pe baza căruia să se împrumute. În schimb, generaţiile mai vârstnice sunt mai puţin dependente pentru că deţin, probabil, active financiare.

Chiar dacă o recesiune poate diminua preţul activelor, cel mai mare impact se resimte în pierderea locurilor de muncă pentru cei tineri, susţine Alessandro Ferrari, cercetător la Banca Italiei. Nu numai că tinerii îşi pierd venitul atunci când au cea mai mare nevoie de el, dar experienţa dobândită cu ocazia crizei îi face pe tineri să evite să îşi asume riscuri, ceea ce pe termen lung le reduce randamentele pentru economiile lor viitoare.

Guvernele se chinuie se găsească cea mai bună modalitate pentru a-şi finanţa răspunsul la criza actuală. Deşi majoritatea au injectat sprijin fiscal pentru a proteja locurile de muncă pentru moment, politicienii au opinii împărţite cu privire la cât de mult ar trebui să continue acest sprijin şi dacă ar trebui majorate taxele pentru a reduce o povară a datoriei fără precedent.

Studiul lui Alessandro Ferrari concluzionează că cel mai bine pentru guverne este să majoreze împrumuturile acum, pentru a ajuta gospodăriile tinere, şi să se preocupe mai târziu de povara datoriei. Menţinerea tinerilor în câmpul muncii este în avantajul economiei, pe ansamblu, şi în plus creşte şi avuţia următoarelor generaţii, care ulterior pot fi taxate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016