REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.5° Constanța Dum., 1 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6839
21.5° Constanța Duminică, 1 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6839
 

„Mituri și Algoritmi”, tema Programului Internațional în Scenografie ce se desfășoară pentru al treilea an consecutiv în Ovidiu

„Mituri și Algoritmi”, tema Programului Internațional în Scenografie ce se desfășoară pentru al treilea an consecutiv în Ovidiu

Andreea VLAICU 27 august 2024 | 14:35 511

Între 26 august și 8 septembrie 2024,  în Castrul Roman din Ovidiu/Constanța, are loc cea de-a treia ediție a programului de rezidențe internaționale în scenografie International Program in Scenography. Organizat de OISTAT România, în parteneriat cu Primăria Ovidiu și Teatrul de Stat din Constanța, acest program intensiv aduce împreună artiști din întreaga lume, sub îndrumarea unor experți internaționali, urmărind să revalorifice patrimoniul local prin intervenții artistice temporare.

„Mituri si Algoritmi”, tema Programului International in Scenografie ce se desfasoara pentru al treilea an consecutiv in Ovidiu

 

Anul acesta, au fost selecționați în program 20 de tineri artiști cu background în scenografie, arhitectură, design și cinematografie, din 12 țări: Marea Britanie, Germania, Spania, Italia, Franța, Bulgaria, Georgia, China, SUA, Mexic, Brazilia și România. Timp de două săptămâni, ei vor lucra în echipe, pentru a crea instalații de artă tip site-specific, ghidați de cinci mentori consacrați la nivel internațional. Mentorii sunt:
• Regizorul Paul Zimet și compozitoarea Ellen Maddow, fondatorii companiei avangardiste din New York Talking Band, foști membri ai legendarei companii Open Theater a lui Joseph Chaikin.
• Nic Ularu, scenograf/ autor/ regizor, distins cu premiul OBIE pentru realizări remarcabile în teatrul Off-Broadway, mentor pentru al treilea an consecutiv în IPS.
• Sabrina Hamilton, lighting designer, co-fondator și director artistic al Ko Festival of Performance din Amherst, Massachusetts, colaboratoare apropiată a companiei Mabou Mines din New York.
• Sean Crowley, scenograf de film, operă, teatru și televiziune, șeful catedrei de design la The Royal Welsh College of Music & Drama.

„Mituri si Algoritmi”, tema Programului International in Scenografie ce se desfasoara pentru al treilea an consecutiv in Ovidiu

După două ediții de succes, anul acesta, International Program in Scenography își propune să exploreze bogata interacțiune dintre miturile antice și provocările contemporane, încurajând participanții să creeze instalații în jurul temei Mituri & Algoritmi. Creațiile vor fi inspirate de istoriile locale, urmărind astfel să promoveze și să revalorifice printr-un demers artistic spații și contexte mai puțin cunoscute. Mijloacele de expresie sunt alese de participanți și pot varia de la artă murală, sculpturi cinetice sau landscape design, la new media art sau video art. Întregul program reprezintă un demers ce invită la dialog între diferitele percepții asupra istoriei și modului în care aceasta poate fi reinterpretată și valorificată prin intervenții artistice temporare.

„Mituri si Algoritmi”, tema Programului International in Scenografie ce se desfasoara pentru al treilea an consecutiv in Ovidiu

International Program in Scenography reunește totodată ateliere de lucru, prezentări, mese rotunde, explorări de cercetare artistică și activități practice de creație, având ca scop dezvoltarea abilităților participanților de a crea instalații și experiențe scenografice site-specific menite să pună în valoare spații și identități culturale mai puțin cunoscute.

„Mituri si Algoritmi”, tema Programului International in Scenografie ce se desfasoara pentru al treilea an consecutiv in Ovidiu

Programul se încheie în seara de 7 septembrie 2024 cu o  Gală de vernisaj — eveniment deschis publicului larg, ce va avea loc la Castrul Roman din Ovidiu/Constanța, unde vor fi expuse lucrările, instalațiile și experiențele create de tinerii artiști internaționali.

„Mituri si Algoritmi”, tema Programului International in Scenografie ce se desfasoara pentru al treilea an consecutiv in Ovidiu

Centrul Român OISTAT România este membru al Organizației Internaționale a Scenografilor, Tehnicienilor și Arhitecților de Teatru, o platformă globală care facilitează colaborări internaționale  și urmărește să stimuleze schimbul de idei și inovații și să promoveze la nivel internațional colaborarea dintre meseriile din domeniul artelor performative. În edițiile anterioare ale Programului Internațional în Scenografie au fost implicați 40 de artiști din țări precum Grecia, Franța, Ungaria,  Canada, SUA, Germania, China, Taiwan, Hong Kong și România alături de 10 mentori celebri, precum Jean-Guy Lecat, colaborator de peste 20 de ani al legendarului regizor Peter Brook sau Helmut Stürmer, creatorul spectacolului-fenomen Faust în regia lui Silviu Purcărete de la Teatrul Național Sibiu. Pe lângă acest program, Centrul Român OISTAT organizează multiple conferințe, workshop-uri, expoziții, acordă burse, editează albume dedicate scenografilor, iar între 18 - 27 octombrie 2024 va organiza, după o pauză de 20 de ani, cea de-a zecea ediție a Bienalei de Scenografie București.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
19621262040
5/49
9302172127
joker
137928365