REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.2° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
22.2° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

„Pirouette Ballet Academy”, spectacole coregrafice de înaltă ținută, în Constanța

„Pirouette Ballet Academy”, spectacole coregrafice de înaltă ținută, în Constanța

Ana Maria LIPAN 2 august 2023 | 11:47 862

Municipiul Constanța va fi, timp de 10 zile, gazda evenimentului „Pirouette Ballet Academy”, care se adresează atât constănțenilor cât și turiștilor aflați pe litoral.

„Pirouette Ballet Academy”, spectacole coregrafice de inalta tinuta, in Constanta

Proiectul, finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Iordache Olimpiada – Petronela P.F.A., presupune organizarea a 10 spectacole coregrafice, în perioada 4 – 13 august 2023, între orele 20:30 – 21:30, în Piața Ovidiu, pe platoul din fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

„Pirouette Ballet Academy”, spectacole coregrafice de inalta tinuta, in Constanta

Prestațiile artistice vor fi susținute de 24 de balerini cu experiență și dansatori profesioniști, coregrafia fiind asigurată de Petronela Iordache, prim-solist la Teatrul Național de Operă și Balet Constanța.

Repertoriul celor 10 spectacole va cuprinde în special valsuri vieneze și tangouri argentiniene, dar, pentru o diversitate cât mai mare a actului coregrafic, vor face parte din program și melodii din repertoriul clasic internațional (bolero, flamenco, latino ș.a.). Accesul publicului la cele 10 spectacole coregrafice este gratuit.

„Începem acest proiect cu încrederea că vom oferi constănțenilor și turiștilor clipe frumoase, de care să-și amintească peste ani. Vă invităm să dansăm împreună, să veniți la spectacole, indiferent de vârstă. La finalul spectacolelor, ne va face o plăcere deosebită să stăm de vorbă cu voi, spectatorii - copii, tineri, adulți, despre ce înseamnă frumoasa artă a baletului, despre ce înseamnă dansul în general”, a declarat Petronela Iordache, manager de proiect.

Valoare totală a proiectului este 222.500 de lei

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166