REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 6 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6874
16.4° Constanța Duminică, 6 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6874
 

Belarus: Lukaşenko ordonă guvernului să pună capăt tulburărilor şi să întărească frontierele

Belarus: Lukaşenko ordonă guvernului să pună capăt tulburărilor şi să întărească frontierele

Replica API 20 august 2020 | 00:00 987

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ordonat miercuri guvernului să pună capăt tulburărilor în ţară şi să întărească frontierele, în a 11-a zi de proteste ale opoziţiei care contestă rezultatele alegerilor prezidenţiale de la 9 august, relatează AFP, citată de Agerpres.

Aleksandr Lukaşenko

"Nu trebuie să mai avem tulburări la Minsk. Oamenii sunt obosiţi şi cer pace şi linişte", a declarat Lukaşenko, după o reuniune a Consiliului de Securitate din Belarus, potrivit informaţiilor transmise de agenţia de stat Belta.

"Majoritatea zdrobitoare a populaţiei este obişnuită să trăiască într-o ţară calmă şi trebuie să aducem din nou calmul în această ţară", a adăugat el, pe fondul manifestaţiilor cotidiene ale opoziţiei.

El a ordonat, de asemenea, întărirea controalelor la frontiere "pentru a împiedica militanţi, arme, muniţii sau bani provenind din alte ţări să intre în Belarus pentru a finanţa revoltele".

Lukaşenko a mai cerut armatei să acorde "o atenţie specială mişcărilor de trupe ale NATO pe teritoriul Poloniei şi al Lituaniei", două ţări frontaliere cu Belarus. El a adăugat că aceasta nu trebuie "să ezite să dirijeze forţele armate şi echipamentele în direcţia mişcărilor lor".

De asemenea, el a cerut guvernului "să se asigure de buna funcţionare a întreprinderilor" după ce opoziţia a lansat un apel la grevă urmat în mai multe industrii vitale pentru economia belarusă.

Declarat oficial învingător cu peste 80% din voturi la finalul alegerilor prezidenţiale contestate, Lukaşenko, la putere din 1994, se confruntă cu o presiune în creştere atât în Belarus, cât şi în străinătate. El a respins în mai multe rânduri ideea unei plecări de la putere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cei patru tragatori de elita si sa se cazeze intr-un hotel de lucs din minsk.
1
0

REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710