REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
30.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Beți, drogați și fără permis, pe drumurile din Constanța

Beți, drogați și fără permis, pe drumurile din Constanța

A.F. 12 iulie 2024 | 17:01 456

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Siguranță Rutieră au identificat, la data de 11 iulie a.c., în jurul orei 10.50, un bărbat, de 40 de ani, care a condus un autoturism, pe Toamnei din comuna Cobadin, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Beti, drogati si fara permis, pe drumurile din Constanta

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Agigea a avut loc un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 49 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp. 

În urma accidentului rutier, șoferul a fost ușor rănit.

Acesta  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 de Poliție Vama Veche – 2 Mai au identificat un bărbat, de 18 ani, care a condus un autoturism pe D.N. 39, în comuna Limanu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 19.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au identificat un bărbat, de 54 de ani, care a condus un autoturism pe strada Vârful cu Dor fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul  a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. 

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea comunei Agigea, a avut loc un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 42 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un alt vehicul.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510