REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.5° Constanța Dum., 4 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6811
22.5° Constanța Duminică, 4 August 2024 Anul XX Nr. 6811
 

Beyonce a început un megaturneu de patru luni

Beyonce a început un megaturneu de patru luni

A.F. 12 mai 2023 | 00:00 290

Superstarul american Beyoncé a început la Stockholm, miercuri seară, un megaturneu de patru luni, la şapte ani după ultimul, anunţă AFP. "Queen B" a susţinut un spectacol de mai bine de trei ore pentru a-şi lansa Renaissance World Tour, care ar putea depăşeşte suma astronomică de 2 miliarde de dolari în venituri.

Beyonce a inceput un megaturneu de patru luniBeyoncé

"Sunt fără cuvinte, a fost pur şi simplu incredibil, extraordinar", a declarat pentru AFP Shane Barkey, o animatoare radio irlandeză în vârstă de 31 de ani.

"Nu şi-a promovat albumul, aşa că era multă nerăbdare cu privire la ceea ce urma să facă", a spus o tânăra la finalul concertului.

Mulţi fani au venit de peste Atlantic, din Statele Unite foarte mulţi, dar şi din Brazilia.

"Voiam doar să vă spun: mă faceţi atât de fericită”, a spus Beyoncé în faţa unui stadion de 60.000 de persoane. "Văd feţele cunoscute ale celor care au zburat pentru primul spectacol în seara asta", a spus ea, în uralele mulţimii.

Primul show, care în ultimele zile a făcut obiectul unor repetiţii majore lângă Paris şi la Stockholm, a fost gândit la milimetru.

"Am văzut-o încă de la primul ei concert (...) Acolo era încă un nivel mai sus pentru Beyoncé, incredibil", spune Abdul Ibraimoh, un londonez de 33 de ani, care are bilete la concertele ei din Londra, Barcelona şi Miami.

Cu câteva ore înainte de apariţia fostei membre a Destiny's Child pe scena Friends Arena, marele stadion din Stockholm, sute de fani au cântat şi dansat la cozi, cu pălării de cowboy şi strasuri care compun noua ţinută a idolului lor.

"Ea este regina, pentru asta suntem aici", a declarat pentru AFP Kasher Bloom, o letonă de 36 de ani din Riga.

Beyonce a inceput un megaturneu de patru luni

Anunţat în februarie anul trecut, turneul este primul pentru Beyonce Knowles din 2016, pandemia de Covid cauzând mult industriei de divertisment.

"Nu a mai cântat de atâta vreme, iar acesta este primul concert şi nu ştim nimic despre acesta", explică Gabriel Cardeal, un brazilian în vârstă de 27 de ani.

Din cauza cererii mari la Stockholm, o a doua întâlnire a fost adăugată joi, înainte ca turneul să continue în acest weekend la Bruxelles.

În Franţa, va fi la Paris - pentru o singură întâlnire, spre marea disperare a fanilor ei francezi - pe 26 mai, apoi la Marsilia pe 11 iunie. Turneul are în prezent 57 de date în aproximativ 40 de oraşe.

În februarie, Beyoncé a făcut istorie, depăşind recordul pentru numărul de premii Grammy primite - echivalentul muzical al Oscarurilor - deţinut până acum de Georg Solti.

Dar premiul principal pentru "cel mai bun album" nu l-a obţinut, acesta ajungând la popstarul britanic Harry Styles.

"Renaissance", cel mai recent album, are 16 piese, inclusiv hitul R&B "Cuff it", a fost lansat în iulie anul trecut.

La doar 41 de ani, "Queen B" şi-a extins în trei decenii un imperiu. Ea şi-a început parcursul alături de trupa Destiny’s Child - şi hiturile ei "Survivor" şi "Say my name" - de când era încă adolescentă.

Cu toate acestea, Renaissance World Tour rămâne să confirme. Forbes estimează că veniturile din turneu ar putea ajunge până la 2,4 miliarde de dolari, citează stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768