Bianca Drăgușanu face dezvăluiri despre căsnicia cu Victor Slav, la 9 ani de la divorț
Bianca Drăgușanu face dezvăluiri despre căsnicia cu Victor Slav, la 9 ani de la divorț
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn urmă cu aproape un deceniu, Bianca Drăgușanu și Victor Slav formau unul dintre cuplurile mondene ale momentului.
S-au și căsătorit, punând la cale o nuntă de basm, au făcut un copil, dar la scurt timp relația lor a ajuns la final.
Bianca Drăgușanu și Victor Slav continuă să-și vorbească, la 9 ani de la divorț
Fiecare a pornit pe un alt drum, au alte relații de iubire acum, dar nu au uitat că sunt părinții aceluiași copil.
Astfel că, privind în urmă, Bianca Drăgușanu spune că ea și Victor ar putea fi un exemplu pentru multe cupluri care-și spun adio și apoi ajung să se războiască prin prisma copilului sau copiilor pe care îi au.
La ei, subliniază prezentatoarea, nu a fost și nici nu va fi cazul, căci îi leagă acum, după ce iubirea a trecut, o relație frumoasă de prietenie.
Sunt maturi, asumați, înțelegători și vor tot ce e mai bun pentru Sofia, iar pentru că au asta în comun, Bianca Drăgușanu spune că ea și Victor nu vor ajunge niciodată la cuțite, ba din contră, toată viața vor avea o legătură specială.
„Sunt în relații foarte bune cu Victor. Suntem prieteni foarte buni. Noi nu ne-am certat niciodată. Avem împreună un copil. Tocmai de aceea, ne dorim ce este mai bun pentru cea mică. Din punctul ăsta de vedere, cred că putem fi un exemplu pentru multe alte cupluri care se războiesc, împart copiii, îi folosesc pe cei mici că pe arme de schimb. Noi doi nu am avut niciodată o astfel de problemă.
Suntem doi oameni maturi. Suntem prieteni și așa cred că va fi toată viața”, a dezvăluit Bianca Drăgușanu.
Cât despre trecutul avut împreună, prezentatoarea de la Kanal D2 spune că a ieșit cu o lecție bine învățată. Vedeta spune că, dacă ar putea să dea timpul înapoi, nu ar mai face anumite lucruri în grabă.
Dar cum, subliniază ea, acest fapt este imposibil, preferă să se bucure de ceea ce a trăit, atât cât a fost, de ceea ce a învățat, să lase trecutul în urmă și să fie împlinită cu prezentul pe care-l trăiește, visând la un viitor strălucitor.
„Din experiența căsniciei am învățat că niciodată nu este bine să te grăbești. Dacă aș putea să dau timpul înapoi, probabil n-aș mai face multe lucruri pe care le-am făcut la momentul acela, dar acest lucru este imposibil; și nu trăiesc din trecut. A fost o experiența frumoasă a vieții mele pe care nu o regret ”, a mai mărturisit Bianca Drăgușanu, potrivit wowbiz.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News